Fotografii cu bagaj
În general, fotografiile sunt făcute ca să-ți amintești cum și ce vedeai când erai acolo. Sunt micile noastre opriri ale timpului: un apus, o fată frumoasă pe-o stradă cochetă, peisajul de pe vârful munților.
Dar mai sunt și celelalte fotografii: pe care nu le faci pentru a opri timpul, ci pentru a-l aduce înapoi când ți-e dor: portrete de familie, cadre cu prima ta locuință, colegii de școală strâmbându-se la un chef, prietenii jucând volei pe plajă. Sunt fotografii care au până și miros, care imediat după ce le vezi te înfierbântă sau îți dau fiori aproape ca atunci când au fost făcute. Ele asigură instant un zâmbet dulce, amărui, ori chiar o lacrimă, dar nu te lasă în niciun caz indiferent.
Fotografiile acestea sunt puține și le prețuiesc mai mult decât pe oricare. Unde mai pui că înainte nu făceam 1000 de poze ca acum, pentru că n-aveam film și spațiu iar orice poză era mai atent aleasă decât o rafală cu DSLR-ul.
Unii care sunt în cadre mai sunt și lângă mine, alții au dispărut de tot sau o vor face în curând într-un fel sau altul. Locurile se schimbă și ele, eu însumi m-am schimbat. Și totuși, atunci când dau peste o poză ca asta, îmi amintesc ce norocoasă sunt că le-am făcut pe toate cu inima deschisă și că n-am absolut niciun regret.
Aceasta e făcută pe ulița din fața casei bunicilor mei. Pentru mine e mai mult decât o imagine pentru că în jurul ei e aerul tare și un cântec de rândunele.
Tweet
pe ulita asta acum miroase a must parfumat…..yami, yami!!
offf, nu-mi mai spune. Mi-e un dor de mă usuc..
hmm, cate amintiri imi trec acum prin minte…citind aceste randuri, vazand aceasta poza, acest mic articol, m-a facut sa resimt acele amintiri , sa-mi fie dor de acea ulita si nu numai…multumesc! pup
Te cred, doar un pic mai sus le ai si tu pe ale tale. Te pup tare tare!