Dragă Dragoste,
Scuză-mi limbajul și faptul că încep atât de abrubt, dar… fi-r-ai tu să fii de Dragoste! Zău că nu te înțelegem defel! Te caută toată lumea, Tu ești motivul existenței, ți se scriu poezii și romane, cântece și simfonii, ți se ridică monumente și ești pomenită încontinuu. Ești pe buzele tuturor și oricât am încerca să dăm alte sensuri vieții ne întoarcem la Tine. Și venim cu o întrebare, măi Dragoste: de ce nu poți să fii tu drăguță cu toată lumea?
Să fii tu așa de ranchiunoasă și să ții minte toate prostiile pe care le zicem când suntem furioși pe lipsa și dispariția ta? Că mai zice lumea că n-o să mai iubească e una, dar tu să te ții de cuvânt e chiar culmea!
Măi Dragoste, nu ți-e puțin rușine să vii nepoftită? Când ai tu chef, indiferent că suntem sau nu pregătiți, te insinuezi în viețile noastre sau pleci fără să anunți. Mai rău e că nici nu stai locului – ba vii numai puțin, ba vii să dai casele sufletelor peste cap. Ce naiba e cu tine, măi Dragoste? N-ai și tu niște bune-maniere într-ale iubitului?
N-ai și tu puțin bun simț? Să iei tu mințile oamenilor chiar așa încât să umble ca niște lunatici? Că ești, că dispari, că te caută, că te alungă, ai o problemă cu Mintea. N-o lași deloc să își facă treaba. Când vii tu, parcă devine posedată. Mai las-o și tu să-și vadă de ce are de făcut că îi duci pe oameni la pierzanie! Și în definitiv, zi-ne și nouă ce ai cu Somnul și cu Pofta de Mâncare: când ești, nu le trebuie. Când nu ești, nu pot.
Arată-ne omul care nu are nevoie de Tine și-o să înțelegem că ești derutată și nu știi la cine și cât să vii sau cât să rămâi.
L-ai găsit? Mda, așa ne gândeam și noi…
Tweet
Foarte frumos spus! Chiar asa cum de isi permite ea?
Nu stiu, dar ar face bine sa-si bage mintile in cap… sau.. cum s-o zice
Pingback: Un Dumnezeu personal - soluția crizei religioase - Alt om