De unde încep iar?

Trebuie să mă mut iar. Nu există un lucru pe lumea asta pe care să-l detest mai tare decât împachetatul și căratul dintr-o casă în alta. Urăsc schimbările mari, simt că fiecare schimbare radicală, indiferent că e în mai bine, are ceva în ea din sfâșierea unei morți. Când plec definitiv dintr-un loc care mi-a fost drag, simt că las acolo o părticică din mine.

Am lăsat cel mai mult la prima mutare: cea de acasă de la Bacău la București. De la căsuța părinților, a jocurilor și a adolescenței într-o garsonieră veche din Piața Muncii. Pe strada Câmpia Libertății am avut speranța că exact asta o să găsesc: o câmpie de libertate în care să zbrud în voie, fără să mai dau socoteală nimănui. Însă am găsit dor de acasă, primele probleme de om mare și primele telefoane cu: ”Vreau la mama mea!”

Am plecat de-acolo într-o furie, cu toate lucrurile împachetate în două zile și îngramădite într-o Dacie, cu destinația Militari. După o zi, m-am întors după o plasă cu șosete, așa că despărțirea dramatică de prima locuință a fost însoțită de-o răsucire de cuțit.

În Militari am stat pe durata facultății și mi-a fost tare bine. Patru fete: distracția distracție, învățatul învățat, fără prea multe griji, asezonat cu mici bucurii sau drame specifice vârstei și acumulării de experiență. Am amintiri mixte de acolo, de pe strada Cupolei, pe care câteodată o pronunțam Cu-polei, pentru că am cam luat-o la vale pe drumul maturizării, a primului job și altor evenimente care mi-au schimbat perspectiva.

De acolo am plecat cu două mașini și jumătate. M-am întors după o mușcată măruntă pe care am îngrijit-o și o am și acum. M-am mutat în Drumul Taberei, în sectorul 7 cum bine zice cineva, într-un apartament cu mulți cactuși și cai, unde m-am regăsit. Departe de toată lumea, am reluat o dragă relație cu sufletul meu.

Următoarea căsuța va fi o garsonieră, vorba cântecului:

”În garsoniera ta/E chiar așa/Cum e-n America/Unde un vis uneori/Se împlinește in zori” (nu râdeți, e tot ce-am găsit)

și va fi locul în care mă voi muta cu 3 mașini și o lampă brodată cu flori pentru serile în care voi citi la lumina ei și mă voi bucura de liniștea și fericirea la care lucrez chiar acum.

Doar că până una-alta, o caut și mă pregătesc să pun în cutii și saci vreo 4 ani nomazi și să las în cactuși încă o bucățică din mine.

Technorati Tags: ,,,

  5 Comentarii

  1. Anne-Marie   •  

    Si ma chemi in garsoniera sa-mi faci pupizza, da, da.

  2. Claudia Tocilă   •  

    Dacă dă Dumnezeu să găsesc una care să se potrivească cu mine, o sa dau o petrecere. Cu puține persoane, că nah, e garsonieră :))

  3. Alina Constantinescu   •  

    Sper sa gasesti ceva rapid, ieftin si pe sufletul tau frumos :)

  4. Claudia Tocilă   •  

    Îți mulțumesc, Alina. Așa să fie :)

  5. Delia Ariciuc   •  

    O sa povestesc intr-o zi cum a fost mutatul meu din 36mp in 62mp, lucru mult (6 ani jumate) asteptat si de bine, evident. Si cum am plans ca un copil in ultima noapte in garsoniera care imi devenise casa pentru ultimii 5 ani jumate si atat de draga. Deci, Caludia, inteleg si impartasesc :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *