Cai, iarba si castele

In viata mea n-am vazut atat de mult verde! O fi de la ploaia care cade din cerurile incarcate de nori in aproape fiecare zi sau de la ideea ca asa ar fi normal sa fie o asezare omeneasca, dar sud-estul regatului este de un verde cum n-am crezut ca exista. Am avut ieri o zi atat de frumoasa ca v-as arata toate pozele si filmuletele pe care le-am facut, dar n-ar putea surprinde starea minunata pe care mi-o da Anglia.

Casa prietenei unde stam in apropiere de Dereham este tipic englezeasca, din caramida, cu o curte mare si verde, iar dupa gardul gradinii pasc patru cai absolut minunati. M-am trezit neobisnuit de devreme, pe ora Romaniei, pe la 7 jumatate ora lor, cu un soare timid batandu-mi in geam. Ziua a inceput cu un mic-dejun englezesc, asa cum ni s-a promis si am avut ocazia sa-mi beau ceaiul negru cu lapte afara pe terasa. Caii ni s-au alaturat in scurt timp si am avut ocazia sa-i cunosc pe toti patru. Cel mai batran si mai mare se numeste Red si are o privire inteleapta si dulce. Eu m-am lipit de iapa cea mai neprietenoasa cu care am petrecut minute bune. Caii sunt niste animale cu adevarat nobile si maiestuoase. Se uita adanc si insistent in ochii tai si simti ca faci o legatura atat de speciala, una care nu poate fi explicata. Mi-au fost intotdeauna dragi caii, dar decorul englezesc a facut sa-i vad altfel decat pana acum.

Inainte de pranz am plecat sa vizitam Castle Acre Priory, o manastire in ruine de la 1090. Ruinele sunt destul de bine pastrate, desi pe aici nu prea raman cladiri in ruine, toate sunt mereu renovate si reconditionate ca sa pastreze mostenirea generatiilor. Tocmai din acest motiv, exista case de pana la 1000 de ani in care functioneaza hoteluri sau chiar locuiesc familii, fost grajduri care s-au transformat in case. Nimic nu se pierde, totul se pastreaza: acesta este farmecul Angliei de la tara.

Biserica manastirii are inca fatada in picioare, iar incaperile si nava bisericii, cele mai vechi ruine, sunt delimitate de ziduri de flintstone de cativa centimetri, iar o parte mai noua unde au fost camerele calugarilor cluniaci (o aripa monahala desprinsa din calugarii benedicti) inca se viziteaza, cu mobila si ornamente de dinainte de Henric al VIII-lea care, dupa ce a renegat Biserica Catolica si a fondat Biserica Anglicana, a dat ordin ca majoritatea bisericilor sa fie distruse sau transformate in biserici protestante. In 1537 manastirea a fost dizolvata.

Si pentru ca ne aflam in zona, am vizitat si Castelul Rising Castle, care a fost construit in 1138 si care este in mare intr-o conditie remarcabila. Undeva acum sute de ani, castelului i s-a prabusit un etaj, dar celelalte camere sunt intacte. Ba chiar glumeam ca, daca i s-ar pune niste geamuri potrivite, ar fi chiar inca excelent de locuit. Este un castel destul de auster ca si constructive sau decoratiuni, fiind mai mult un soi de cetate si avand o fortificatie masiva de pamant in jurul lui.

Alaturi s-au descoperit si ruinele unei biserici pagane de dinaintea construirii castelului, adica din secolul 10.

Exact pe drumul de intoarcere ne-a prins ploaia, asa ca am lenevit in linistea imperturbabila din casa de caramida rosie. Am prins exact ceaiul de la ora 5 si am citit faimosul interviu al Angelinei din revista Marie Claire. Seara am gatit Cottage Pie care e un soi de musaca moldoveneasca si ne-am bucurat de cerul senin de seara. Iar m-am jucat cu caii si m-am pierdut in verdele curtii cu pisicile, mieii, fazanii si veveritele din jur.

Hanovra a fost o gura de aer proaspat, dar presimt ca Anglia imi va da adevaratul restart de care am nevoie.