Bucurie și dramatism în sport

”En garde! Allez!„

Imediat după aceste cuvinte ale arbitrului încep strigătele de pe margine:

”Haide Anaaaa, haideee!”

În sală nu e public decât la finale și singurele sunete de pe transmisiune sunt armele lovindu-se și încălțările scârțâind pe planșe. Din când în când, se eliberează un strigăt dinăuntrul măștilor de scrimă: de frustrare, de ușurare, de bucurie, după caz.

Sub masca ei galbenă, aparent cea mai veselă dintre toate, Ana e concentrată. Apoi o dă jos și zâmbește. E aproape de neînțeles cum găsește câte un zâmbet când noi avem acasă ochii mari și inimile mici. Scrima ne-a adus pe culmile suspansului. În meciul cu Estonia, cel sfârșit la 45-44, Ana a recuperat 6 puncte și a întors scorul de o să o țină minte estonianca pe viață… La final mi-a scris: ”De asta e frumoasă scrima!” Și inimile noastre? ”Simt și ele frumusețea asta nebună!”

Pe pagina ei de Facebook curg mesaje de încurajare, felicitări și întrebări. Oamenii o iubesc pe ea și le iubesc și pe fetele din echipă pentru că le arată deschis că scrima e despre muncă, dar și despre joacă – e bucurie. Ana crede cu tărie că înfrângerile la scor pot fi victorii în interior. Uneori, adversarele au o zi foarte bună și în ciuda faptului că a făcut tot ce a știut ea, altcineva merge mai departe. Și victoriile și înfrângerile fac parte în mod egal dintr-o competiție.

Fie vorba între noi, prefer victoriile Anei și ale echipei, dar m-a învățat să nu-i detest înfrângerile. Ieri s-a oprit în sferturi la individual și a spus: ”Asa-i in scrima: chiar daca toti ravnim la podium, uneori e mai bine asa! Azi m-am bucurat de scrima si am dat tot ce am putut. Iar asta-i motiv de zambet. Eu il am! Si voi?”

Semifinala a fost câștigată tot cu inima strânsă. Când timpul regulamentar s-a scurs, era 25 egal, iar minutul de prelungire a adus victoria și calificarea în finală. Înainte de meci, mama ei glumea pe Facebook:

”Fetelor, pentru meciul cu SUA trebuie sa sun preventiv la 112 sau le spun sa vina dupa meciul final cu aparatele de resuscitare?”

Și nici n-a știut doamna Brânză ce mult adevăr era în gluma ei, căci în finala foarte strânsă cu China, la scorul 14-14 și la ultimul asalt…

OFF AIR!

Timp de mai bine de 15 minute am dat refresh peste tot: pe stream, pe site, pe pagina de Facebook a federației, pe pagina de  Twitter… nimic! Sincer, pentru câți bani se învârt acolo, un stream decent și un site care chiar să dea niște informații și să afișeze un live scoring n-ar fi stricat deloc. De fapt, cel mai tare mă supără că niciun post de televiziune de la noi n-a fost interesat de această competiție…

Într-un final, apare știrea pe care o așteptam cu toții și o fotografie. Apoi vestea se reconfirmă de peste tot și răsuflăm ușurați: România a câștigat prima etapă de Cupă Mondială la Doha împotriva Chinei cu 19-18.

Doamna Branză strikes again, de data aceasta și mai simpatică:

”Felicitari fetelor! Felicitari domnule Zidaru! Atat ne-am vaitat ca ne imbolnavim de inima la meciurile voastre ca baietii astia din Qatar, milosi cum ii stim, ne-au intreruput transmisia exact la ultimul asalt! Asa ca putem spune ca suntem bine si sanatosi sa ne bucuram de victoria voastra!”

***

Dimineață m-am trezit și am văzut pe Facebook o mulțime de experți în box. ”Bute, ești asa și pe dincolo… Ne-am făcut de râs. Ce bătaie și-a luat…” La amiază pe Digi s-a dat o știre despre cum s-a văzut meciul în familia lui Lucian și în momentul în care s-a dat rezultatul, tatăl lui Bute era în prin plan cu lacrimi în ochi. Lucian Bute e la a doua (!!!) înfrângere din carieră, probabil că tatăl lui știe cel mai bine ce înseamnă și privirea lui e de o tristețe pe care ți-e greu s-o înțelegi cu adevărat.

Dacă Lucian ar fi câștigat, toată România era mândră de el. Altfel, s-au găsit nepermis de mulți dezamăgiți ca și cum ar fi fost un ratat… De ce?! ce știm noi despre cum e să muncești pentru o medalie, pentru o competiție, despre ce înseamnă toată presiunea unui concurs cu mii de spectatori și mii de așteptări?

Da, sportul de performanță e dramatic și intens. Însă țineți minte că nu e așa doar pentru noi, ci în primul rând pentru sportivul care a muncit nenumărate ore ca să se bucure de competiție.

Foto: Ana Maria Branza by Shutterstock