shutterstock_123375616

Aprilie este luna sănătății orale

41 400. Atâtea decese provocate de cancer s-au înregistrat în 2013.

3431 de cazuri noi de cancer de col.

3320 de cazuri noi de cancer oral.

Da, nu prea ați auzit de el, nu-i așa?

Cancerul oral este unul dintre tipurile de cancer despre care nu se știu foarte multe lucruri pentru nu există o campanie națională de informare sau de screening gratuit, deși există aparatură care pare chiar abordabilă (e un mic aparat de mână). Acesta identifică leziuni la nivelul gurii care pot indica un simptom al cancerului oral, aflat în top 20 în privința cauzelor de mortalitate din România și locul 13 în Europa.

5 minute. Atât durează un screening de cancer oral. Nu este o metodă de diagnostic, dar în urma acestui screening pot ieși la iveală leziuni și semne ale unui posibil cancer. Altfel, semnele vizibile ochiului uman apar abia în momentul în care există un stadiu destul de avansat al bolii, deci când poate fi prea târziu, pentru că deși depistat la timp, se lasă cu mutilări parțiale ale feței sau maxilarului.

Metodele prin care se depistează înainte de a fi vizibil sunt biopsiile, RMN-urile, tomografiile sau screeningul țesuturilor cu niște aparate cu lumină albastră care pot identifica modificări ale țesuturilor moi la nivelul gurii și gâtului (laringelui).

Am făcut un astfel de test, este complet nedureros, aparatul respectiv este ca o lanternă mai mare cu lumină ca de neon cu care se luminează cavitatea bucală și dacă totul este neted și nu există modificări de culoare pe interiorul obrajilor, pe gingii, pe limbă și sub ea, în zona laringelui, totul este în regulă.

Pentru că luna Aprilie este desemnată Luna Sănătății Orale, ar fi bine să vă faceți un control de rutină, profilaxie și identificarea altor probleme, majoritatea clinicilor serioase au tot felul de promoții și gratuități în acest sens. În ceea ce privește screeningul pentru cancerul oral, puteți să-l faceți gratuit aici în această lună, cu programare în prealabil. În mod normal costă în jur de 100 de lei, așa că n-ar fi rău să vă faceți o programare rapidă.

Foto: Dental by Shutterstock


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *