De ce ar trebui să te mai cenzurezi pe internet

Eu sunt de părere că pe internet ar trebui să fii ca în viața reală. Hai să pornim de la ideea asta și, înainte să spuneți da sau nu, să dezvoltăm puțin.

Ca om de comunicare în zona online, am dat de multe comportamente bizare pe internet. Uneori, oamenii mă surprindeau în mod plăcut, fiind mult mai interesanți când îi vezi față în față, alteori, constatând cu tristețe că își construiau o imagine ideală pe net și că aveau diverse lacune în comportament sau, dimpotrivă, gura mare la tastatură, ciocul mic în fața celorlalți.

Definirea normalității pe net este aproape imposibilă. În grupul tău de prieteni ești ”cum trebuie” iar văzut din alte unghiuri ești prostu’ ăla care a votat cu (inserați partid aici), panarama care s-a combinat cu un (inserați termen peiorativ aici), ăla făr’ de căpătâi care a schimbat patru joburi într-un an, ciudata aia cu energiile și regimul raw-vegan. Văzut din zece comunități diferite ești zece oameni diferiți, în nouă din zece, probabil etichetat greșit, insuficient.

De multe ori, văzând comentarii cu adevărat mizerabile pe net, m-am simțit curioasă să mă uit ce tip de construcție are un om care înjură ca la ușa cortului o vedetă, de exemplu. Ce anume din structura lui îi face cinste să judece, să-și exprime atât de plastic părerea despre ce știe a face un alt om cu viața lui? Invariabil, profilul lui public de Facebook nu dădea semne că ar fi mai vrednic, iar faptul că vedeai pentru cine lucrează, te făcea să te întrebi: ce fel de oameni angajează aia acolo, băi frate? Am încercat să nu judec companiile după angajații lor, deși n-aș vrea neapărat să nimeresc pe mâinile unei infirmiere care știe mai bine să înjure decât să scrie…

Și apoi zic: în viața offline n-ai fi așa. Văzând-o pe Antonia n-ai lua-o de guler ca s-o întrebi de ce a rămas gravidă cu Velea, nu te-ai duce la un CEO să-i spui că îți bagi ceva în produsul lui pe care oricum nu l-ai cumpărat, nu l-ai scuipa cu adevărat pe politicianul ăla și i-ai spune sărumâna mamei profesorului dacă ai vedea ce simpatică e, chiar dacă el ți-a stricat media.

Sub protecția unui fals anonimat pe internet, oamenii se dezbracă de caracter și devin ei înșiși, ceea ce e oarecum înfricoșător când stai să te gândești. Și dacă pe YouTube sau pe site-uri/bloguri mai e cum mai e, pe Facebook, mulți nu-și dau seama cât de mult se compromit, ce rău le face bipolaritatea asta expusă lumii. ”Lasă că am citit eu despre tine pe net” merge și invers, doar că se mizează că nimănui nu-i pasă de tine, un neica nimeni… Și dacă comentează ceva, le dăm block și am scăpat, nu?

În timp, cred că acest comportament ne face rău. Ne diminuăm încrederea de sine într-un mod subliminal, sunt un nimeni, deci pot să spun ce vreau înseamnă și că nu gândesc ce informații să asimilez și le iau gogâlț de la cei mai vicleni ca mine care se folosesc de abandonarea mea de sine de pe internet. Aici oricum nu contează, aici oricum nu mă vede nimeni… aici mă distrează filmulețe stupide și mă mântuiesc citate cu rugăciuni. Share-ul meu evlavios o să anuleze niște porcării scrise la poza cu fraierul ăla.

Da, pe internet ar trebui să fii ca în viața reală. Tot ce spui acolo să fii în stare să o spui exact așa, cu același patos și exact! aceleași cuvinte și în fața celui căruia îi scrii. Până acum nu am văzut niciun spurcat din ăsta la tastatură care să spună exact la fel și offline, deși am fost prezentă și la una și la alta. Cel mult se ignoră, dar odată revenit la wi-fi, bagă de nu se mai oprește. Ba mai mult, în viață nu ai șansa să te gândești chiar 10 minute înainte să răspunzi sau să îți spui părerea, deci internetul ar trebui să câștige la faza asta.

Și totuși, la capitolul decență: Viață 1 – Internet 0.

 Foto: Cenzura by Shutterstock