Schimbare? Uneori nu e nevoie
Când eram mici și încercam să adunăm o gașcă de copii la joacă, sunam pe la ușile lor sau bănăiam pe afară până când ne întâlneam cu cineva cunoscut să ne jucăm. Dacă nu, strigam la un geam, dar maxim până la etajul 3. Mai sus de atât era misiune imposibilă și ne trezeam cu o urecheală zdravănă de la vreun vecin adormit. Acum nu mai strig, am o voce pe […]
Tweet