Vinerea de film – Să ucizi o pasăre cântătoare
Ca orice ecranizare celebră, To Kill a Mockingbird trebuie vizionată după ce citiți cartea. Eu am dat-o gata în adolescență și a fost o lectură atât de ușoară și plăcută că simțeam cum mă deconectez automat ce deschideam cartea, de parcă aș fi pășit instantaneu în America anilor ’30. O țară încă tânără, naivă și plină de prejudecăți, încă împărțită în atât de multe pături sociale încât fiecare pas spre o nivelare era unul uriaș și un precedent răsunător.
Într-un orășel din sudul Americii, unde prejudecata e la ea acasă, unde ești etichetat urgent în funcție de strămoșii tăi, de unde locuiești, cu cine și cum, unde sclavia încă există, deși a fost abolită mai degrabă la nivel declarativ, căci respectul pentru oamenii de culoare e o raritate, o familie își duce traiul obișnuit până la apariția unui eveniment disturbator.
Micuța Scout descoperă lumea din Maycomb alături de fratele ei Jem și de vecinul sezonier Dill, lume care deși e plină de jocuri și veselie, are și o mulțime de provocări specifice vârstei și contextului, iar temerile ei de copil se întrezăresc constant între rânduri, lucru pe care filmul îl suprinde insuficient față de carte, în mod evident. Tatăl lor, mereu calmul și împăciutorul Atticus (pe care, spre o și mai mare desfătare, trebuie să vi-l imaginați încă de la început ca Gregory Peck, cu vocea și prezența sa) le oferă lecții și ocazii de a deveni oameni mai buni, într-o Americă viitoare, nu atât de îndepărtată. Ca avocat primește din oficiu un caz de viol care stârnește vâlvă în tot orașul: negrul Tom Robinson este acuzat că a violat o femeie albă, iar apărarea și procesul pun presiune pe cei mici, creându-se o discrepanță enormă între educația și blândețea oferită de Atticus și felul în care vedea societatea lucrurile. Sunt forțați să facă față discriminării prin asociere, amenințărilor și să înțeleagă la o vârstă prea fragedă ce înseamnă nedreptatea și răutatea colectivă.
Ce e inedit la acest roman este că toată acțiunea e relatată din perspectiva unui copil care crește alături de cititor, de la 6 la 9 ani (în film, totul se întâmplă într-o vară). Un fel de Tom Sawyer/Huck Finn se întâlnește cu The Help, un blend duios, ușor amuzant, copilăresc, dar care te pune pe gânduri, te șochează pe alocuri și îți lasă o satisfacție de durată pe care cititorii de romane o știu prea bine, genul care ia Premiul Pulizer.
Scena în care o ”turmă” nervoasă și pusă pe harță este dezintegrată instinctiv de inocența micuței Scout este cam ce-i mai important în carte și în film: luați separat, oamenii sunt fundamental buni, dar presiunea mulțimii și nevoia de a fi ”în rândul lumii” atrage după sine greșeli epocale. Și când zic asta, nu exagerez căci despre asta a fost vorba: o epocă a maturizării, o Americă ce privește în interiorul ei ca un copil nedumerit, revoltat, decis să se schimbe. Metafora păsării cântătoare apare de vreo 5 ori în carte și e destul de simplă, dar nu vă spun ca să nu vă stric plăcerea.
Romanul a apărut în 1960 și a avut succes încă de la apariție pentru că s-a pliat perfect pe politica drepturilor omului pe care o promova intensiv Kennedy și care l-a făcut președinte chiar în acel an. Doi ani mai târziu, apare și filmul, într-un moment și mai bun – un motiv în plus pentru a pune presiune pe schimbarea percepției. Peste un an Martin Luther King Jr își spunea celebrul discurs ”I have a Dream”, iar în 1964 se semna oficial visul celor doi lideri și al întregii populații Afro Americane – Civil Rights Act.
Așadar, cartea, dar și filmul au avut o popularitate puțin exagerată datorită contextului, dar nu înseamnă că nu sunt, fiecare pe felia ei, bune și că nu merită titlul de opere cult. Ecranizarea este destul de fidelă romanului, fără a reuși să-i surprindă adevărata savoare, mai ales datorită faptului că atunci când citești, faci paralele permanente cu propria ta copilărie. Cartea are mii de variante diferite, în funcție de cine o citește, iar filmul, deși bun (3 Oscaruri – dintre care unul pentru adaptare, pentru cel mai bun actor, 8 nominalizări) rămâne incomplet pe alocuri.
Din păcate, Harper Lee a fost a one hit wonder, cel puțin până acum când autoarea a anunțat o continuare a romanului care, culmea, a fost scrisă înainte de cea deja apărută. ”Go Set a Watchman” e povestea tinerei Scout, reîntoarsă acasă la tatăl ei după 20 de ani și evoluția lor personală, dar și a relației de tată-fiică. Practic, ”To Kill a Mockingbird” a venit ca răspuns la acest roman, la referințele din trecutul lui Scout din ”Go Set a Watchman.” Scrisă la mijlocul anilor 50, ea va apărea în vară, va avea 304 pagini și abia aștept să o citesc în vacanță de pe Amazon. Dacă doriți o ediție princeps, să fiți pe fază, va apărea în 2 de milioane de copii care cred că se vor topi în câteva zile.
“I was a first-time writer, so I did as I was told. I hadn’t realised it (the original book) had survived, so was surprised and delighted when my dear friend and lawyer Tonja Carter discovered it. After much thought and hesitation, I shared it with a handful of people I trust and was pleased to hear that they considered it worthy of publication. I am humbled and amazed that this will now be published after all these years.” a declarat Harper Lee, 88 de ani pentru The Telegraph.
Am văzut și un trailer de la o piesă de teatru care mi-a plăcut, pare o poveste mereu actuală. Aș fi curioasă să văd spectacolul.
Foto: Mockingbird by Shutterstock
Tweet
Cartea e pe lista mea de citit anul ăsta, apoi poate voi vedea şi filmul
To Kill a Mockingbird merita citita in engleza. Expresivitatea, umorul rafinat si alegerile lexicale adesea neobisnuite ajuta cititorul sa inteleaga ca dincolo de inocenta si dragalasenia unei fetite de 9 ani se ascunde o minte ascutita care stie sa prezinte intr-un mod aparent inofensiv, dar nu mai putin percutant din acest motiv o serie de probleme fundamentale ale societatii americane. 😉