Vinerea de film – Oscar Run 2

Săptămâna aceasta m-am orientat către cele mai bune filme de la Oscar. Cel puțin așa spun criticii, către ele sunt cele mai mari așteptări pe categoriile importante (Best Movie, Best Actress și Supporting Actors).

Birdman

Dacă nu te prinde de la început, nu te lăsa dezamăgit. Dacă nu te prinde deloc, nici atât.

Birdman e un film atipic, cum poate n-ai mai văzut și e firesc să te ia prin surprindere noutatea și să-ți provoace oareșce confuzie, însă ține-l bine minte și lasă-l să se așeze vreo două zile. O să te urmărească precum personajul Birdman pe Riggan Thompson. O să-ți șoptească în ureche și o să îți ceară atenție.

Michael Keaton l-a jucat pe Batman și a refuzat să continue în pielea supereroului. Riggan Thompson l-a jucat pe Birdman și a refuzat continuarea, iar acest lucru îl bântuie pentru că un rol mai bun n-a mai venit de atunci, iar cariera lui are nevoie de ceva nou, ceva nebunesc ca să-l readucă în atenția publicului. Este neadaptat la comportamentul lumii noi și așteptărilor ei, iar singurele lui superputeri au rămas doar cele din imaginația lui, a personajului care îl hăituiește. Piesa de teatru pe care o pregătește nu-i poate aduce succesul mult sperat decât dacă o duce un pas mai departe, un gest disperat care să-i asigure o ieșire glorioasă din scenă.

Ce este poate cel mai interesant este tehnica folosită de regizorul Iñárritu: o filmare fluidă și continuă care îți dă senzația foarte puternică de piesă de teatru. Căci despre ea vorbim, nu?

Aici e genialitatea acestui film: că știi că e film, dar e în același timp o realitate ce se desfășoară în fața ochilor tăi, conștient fiind – e revenirea șocantă a lui Michael Keaton în atenția publicului printr-o piesă de teatru altfel.

Unde ați mai auzit de Iñárritu? În filme mindfuck, triste și tulburătoare: Babel, Biutiful, 21 grams.

Still Alice

Still Alice a dat viață unei povești despre care fiecare om are o frică mai mult sau mai puțin rostită: teama de a-ți pierde luciditatea și amintirile, adică lucrurile care te definesc cu adevărat.

Nu te recomandă nici meseria, nici ce-ai strâns, nici persoana iubită, nici măcar copiii, ci te recomandă ce știi: despre tine, despre lume și cum te poți raporta la ea. Alice, jucată minunat de Julianne Moore, este o profesoară universitară care se luptă cu îndârjire pentru a amâna momentul în care nu se mai recunoaște. Iar zbaterea este imposibil de privit. Aș fi dat orice să fiu la un film cu sânge și cu măruntaie, mi-ar fi oferit o reacție mai suportabilă.

Să ne înțelegem: cred că e un film minunat și este de văzut ca să înțelegeți această boală, să empatizați cu bolnavii și cu familiile lor, dar nu va fi ușor.

Boyhood

Ce idee genială a avut regizorul și scenaristul Richard Linklater acum 12 ani când s-a apucat să filmeze cum se face un om mare!

În ciuda a tot ce se întâmplă în jurul lui: tată semi-absent, mamă iubitoare și extenuată care perpetuează în alegeri greșite asupra taților vitregi, mutări frecvente, Mason privește cu încredere spre viitor în prima zi de colegiu și trăiește viața ca pe o sumă de momente care au fost, cândva, prezentul.

Autenticitatea este dată de faptul că filmul beneficiază de aceeași actori, ceea ce înseamnă că trecerea timpului nu se marchează cu machiaj și scenografie, ci este reală, palpabilă și afectează însuși scenariul. Elemente de acum 12 ani la care nici nu visam perturbă orice încercare de a scrie dinainte întreaga poveste. Deși tânărul Mason este axul filmului, urmărim maturizarea și efectul vieții însăși asupra acestei familii, mai cu seamă cum părinții își dedică viața copiiilor, cu prețul fericirii. În funcție de propriul tău statut vei urmări personajul cel mai apropiat ție și efectul filmului va fi diferit, căci inevitabil vei face o comparație cu propria ta evoluție.