Sâmbăta de teatru – în primul rând

Weekendul trecut am fost să închei o săptămână plină la unul dintre noile mele locuri de relaxare preferate – Teatrul Mic. Deja am fost de câteva ori, au început să mă recunoască doamnele de acolo și încep să mă simt ca acasă.

De data asta am vrut să schimb puțin rutina și am ignorat elegant locul foarte bun care mi s-a alocat și m-am așezat în primul rând. Mi-am dorit să simt mai îndeaproape emoția de pe scenă. Și bine am făcut.

Piesa la care m-am dus – ”Băieții de aur” a fost o comedie. Nu știu cum fac și dacă e corectă percepția mea, dar eu văd mereu și latura un pic mai dramatică dintr-o comedie. La un film nu simt niciodată asta, dar în jocul actoricesc de la teatru, văd posibilitatea de a transforma comedia în ceva real și puțin mai dramatic, salvat de comicul de situație sau de replici.

Plus că rolurile de comedie mi se par mult mai grele decât cele de dramă. Aș întreba un actor dacă feelingul meu e real pentru că am senzația că te poți transpune mai ușor într-un rol mai trist, făcând referiri emoționale la diverse experiențe personale, dar e mai dificil să te veselești pe scenă când tu nu ai cea mai bună zi sau ceva probleme în viața ta privată.

De aceea, apreciez cu atât mai mult actorii după un rol de comedie, mai ales unul solicitant cum a fost oricare dintre ”Băieții de aur.” Doi foști colegi de scenă sunt nevoiți să reia colaborarea pentru o gală după ce își mai vorbiseră de mai bine de 10 ani. Un fel de Morocănoșii, dacă doriți. Simpatici foc, cu personalități diferite, uniți de talentul, dorința de a juca pe scenă și de un nepot zelos.