Ritualul meu de îngrijire a pielii iarna
Bun, nu că ar exista o dată de la care începem ceva nou, ci poate începe oricând, dar parcă 1 decembrie pare o dată potrivită pentru a da startul unui program nou de îngrijire a tenului, mai ales că iarna încă n-a venit peste tot și suntem într-o trecere între sezoane.
Anul acesta, mai mult ca în alții, am simțit nevoia să îmi fac un program și să-mi aleg mai bine produsele care ajung pe pielea mea, dar am reglat-o puțin din alimentație și somn pentru că dincolo de orice fel de produs cosmetic, mască, tratament, ce faci pentru piele din interior e sfânt.
Așadar, începem cu somnul. Foarte rar și din motive independente de mine prind mai puțin de 7 ore de somn în timpul săptămânii, iar în weekend mai adaug și un somn de amiază care simt că îmi face bine vizibil, atât pentru starea fizică, dar m-a și trecut prin ultimele săptămâni destul de dificile, de confuze și cumva triste ca un medicament pentru minte. În timpul somnului se refac și se reașează toate sistemele, iar combinat cu un program rutină de somn pe timpul nopții, un somn de amiază ici-colo face minuni.
Important: nu mai aduceți în pat laptopuri, telefoane, tablete, orice fel de ecran cu lumină albastră. Este dovedit că dăunează calității somnului și dacă nu reușiți să adormiți rapid deși sunteți obosiți, dacă vă treziți de parcă a trecut trenul prin patul vostru, este din cauza acestor ecrane. Renunțați la seriale, email, scroll și chat cu cel puțin o oră înainte de a merge la somn. Valabil și pentru TV, cred că Kindle fără backlight e ok. Eu am înlocuit seriale și alte lucruri cu citit, iar acum am ajuns la starea în care dacă nu citesc fie și 2 pagini, nu pot adormi deloc. Și dacă vin la 3 dimineața, întorc câteva pagini. Cititul vă ajută să reduceți activitatea undelor creierului și vă pregătește pentru somn profund, deci mai odihnitor.
Apoi cu alimentația. Cred foarte mult în semnalele pe care mi le dă organismul meu și încerc să-mi ascult poftele. Spre exemplu, în ultima săptămână, am avut poftă de salate și de pește – ca să ne înțelegem, acestea nu fac parte în mod repetat din meniul meu, peștele nu-mi place în mod deosebit, dar și de cafea tare fără zahăr. Am mâncat fix așa cum mi-a cerut (e drept, uneori îmi cere fast food, dar mă fac că nu înțeleg) și probabil că am suplinit o lipsă din organism, de ceva ce se găsește în pește: somon, macrou, sardine, păstrăv afumat. Acum două săptămâni am mâncat doar supă la prânz, acum trei-patru săptămâni am vrut nuci și semințe. După cum se vede, poftele sunt cumva sănătoase – depinde doar de porții și de orele la care mâncați, dar, în general, o să ”auziți” ce vă lipsește.
Important: Prăjeli, făinoase, dulciuri – nu seara. Cam asta e regula la vârsta mea, dar ar fi bine dacă puteți face o obișnuință mai din timp. Dacă cedați poftei, măcar să fie dimineața sau la amiază, să aibă timp să se consume. Eu am cheat day în weekend până la 3 😀
Apoi concret îngrijirea pielii:
– Scrub cu zaț de cafea pentru ten și corp. Mai ales pentru zonele predispuse la celulită, face minuni, doar păstrați zațul de la cafeaua de dimineață, e bun și pentru pământul florilor 😀
– Masaj. Mi-am dat seama ca pe lângă mersul pe jos, masajul e miracol pentru aspectul pielii subțiri și albe
– Mască de argilă, avocado, ulei de măsline, ulei de cocos, orice simțiți că vă face bine, că vă curăță sau hidratează pielea.
– Demachiat fără excepție seara și tonic dimineață înainte de cremă.
– Cremă pentru față. Ce știți că vi se potrivește, alternativ: hidratant, antirid, calmant, reparator etc. Seara folosesc ceva mai gras, dimineața ceva ușor pentru bază de machiaj. Uneori simt în timpul zilei că ar mai merge refăcută crema la ochi, voi nu?
– Pentru corp obligatoriu după duș pe pielea puțin udă, uneori ulei (sunt fan ulei de cocos în perioada asta), alteori cremă: cu cât mai grasă, hidratantă cu atât mai bine, să știți că ați făcut o treabă. Pentru mâini de câte ori îmi amintesc, după spălat vase, după curățenie, pe la birou. Sincer, nu-mi place deloc senzația de cremă pe palme, iar seara nu prea mă dau ca să nu-mi pătez cartea 😀
Important: nu vă luați creme nepotrivite vârstei. Înainte de 25 nu există cremă antirid, după 25 se face trecerea, dar spre 30 abia puteți să vă uitați după astfel de variante.
De asemenea, cel puțin pentru ce întră în contact cu cel mai mare organ al corpului (pielea) nu vă zgârciți. Cremele care miros frumos și promit foarte multe, dar sunt f ieftine, nu sunt de încredere de cele mai multe ori. Încercați să treceți la dermatocosmetice din când în când.
Gerovital H3 Derma+ , gama de dermato-cosmetice de la Farmec are acum 8 produse noi din care vă recomand cu căldură apa micelară pe care s-o alternați cu demachiantul, mai ales când aveți mult machiaj sau a fost o zi cu praf, poluare etc, crema de corp pentru piele uscată care e foarte grasă și își face efectul toată noaptea, iar dimineață pielea arată minunat, cremele calmante pentru roșeață și anticuperozică (been there, știu de ce sunt importante). Produsele se găsesc în farmacii și plafare (nu la supermaket), dar mai sigur, pe site-ul lor.
E un moment bun să vă faceți stocul și poate să rezolvați cu câteva liste de cadouri pentru că între 1 și 3 decembrie Farmec oferă transport gratuit pentru orice comandă în valoare de minim 99 lei. Mai mult, dacă sunteți din una dintre cele 21 de țări unde Farmec exportă (Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Suedia), ori aveți prieteni acolo, puteți să le trimiteți un pachet gratuit. Oferta e valabilă pentru toate produsele comandate de pe Farmec.ro!
Foto: Winter Skin by Shutterstock
Tweet
Sunt de acord cu tine ca trebuie sa-ti asculti organismul in privinta alimentatiei – si eu procedez astfel si nu cred ca gresesc. Seara si eu prefer o lectura de cateva pagini decat sa stau cu ochii in laptop. Mai scap din cand in cand ochii in televizor dar ma controlez sa fie din ce in ce mai rar.