Duminica de carte–Șoseaua Cățelu 42
Eu n-am copilărit în comunism. Pe mine m-a prins Revoluția când eram mică de tot și n-am prins lipsurile grave ale sistemului comunism așa cum sunt ele descrise în prima parte a cărții Alinei Nedelea. Da, am mâncat parizer și ”ciubuc” turcesc tare ca piatra, dar, în afară de o singură coadă la lapte la o oră minusculă, nu știu mai multe. În schimb, am prins anii 90 când România încerca să se dezmeticească și să profite din plin de democrația pe care nici acum n-a înțeles-o pe deplin.
”Șoseaua Cățelu 42” nu este, totuși, doar o poveste despre copilăria înainte de 89 sau adolescența anilor 90. E o poveste de viață relatată cu un umor dezarmant, șocant de colocvială, omogenizată perfect cu o dramă ascunsă între întâmplări aparent haioase. La fel cum, la teatru, nu mă pot desprinde de tristețea din spatele comediei, așa mă sperie și amărăciunea scrisă cu veselie.
Avorturi, alcool, prostituție, cazinouri, ocultism, abandon, violență – se găsesc toate între amintirile Alinei Nedelea pe care, dacă le citești dintr-o suflare, ai putea crede că sunt amuzante. Și da, am râs pe alocuri, dar, conform privirile călătorilor din metrou, treceam de la zâmbet la încruntări diverse și apoi la suspine. ”Săraca Alina, ce nebună nefericită, ce soartă dulce-acrișoară și lipsită de iubire a mai avut!” Și totuși, la finalul cărții, simți că ai trecut printr-o aventură terminată cu bine, pentru că Alina există și e fericită.
Sper că a exagerat intenționat, de dragul scrierii, iar dacă n-a făcut-o, o veți admira pentru curajul fără limite și pentru puterea de a o lua mereu de la capăt, exact așa cum doar o femeie ar ști.
”Șoseaua Cățelu 42” o găsiți la Editura All și vă promit o experiență beletristică de excepție. Ba mai mult de atât – vreau să v-o dăruiesc, așa că facem un concurs mic: cea mai frumoasa amintire (povestită) de pe vremea ”sistemului” sau din anii 90.
UPDATE: Cartea e adevarata, toate intamplarile sunt reale, iar Alina e minunata! Gasiti un interviu la fel de sincer cu si despre ea pe blogul editurii ALL.
Eu nu am asa multe-multe amintiri din anii 90 pentru ca eram destul de micuta 😀 Dar imi amintesc cu drag cum ma intalneam cu verisoara mea putin mai mica si ne uitam la Abracadabra, la Peter-Pan, jucam ,, Nu te supara, frate!”, faceam puzzle-uri si, ah!, cand beam ceai cu biscuiti Petit Beurre in el sau tot biscuitii astia cu dulceata. Un deliciu absolut :)) Sau seara pe ulita cand ne strangeam o multime de copii si jucam ,,Bidonasul” sau ,,V-ati-ascunselea”. Copilaria, in general, imi este o amintire frumoasa pe care o pastrez cu drag. Cu bunele si cu relele ei. Mai mult cu bune
Si as da orice sa ma pot intoarce putin in timp. In general, amintirea mea cea mai frumoasa este copilaria petrecuta pe ulita, in curtea cu cel mai mare nuc si cea mai frumoasa bolta de vita de vie din cate exista! 
vag imi amintesc de invatatoare mea, ii retin numele – savin, amanunte nu mai stiu, insa simt o repulsie ingrozitoare daca aud acest nume sau daca o vad pe strada din intamplare, comunismul in floare si ea sustinea sistemul din toata puterea ei si nu facea efortul de a invata copii, ia spus mamei in repetate randuri ca is proasta, ca is retardata mintal, sa ma duc la spitalul de nebuni sa ma verifice caci nu vreau sa ascult, sa stau in banca, sa invat – se intampla in 87-89, m-a dus mama si m-a verificat la specialist, a venit cu hartie, i s-a parut neacceptabil, in ochii ei, eu un copil de 9 ani nu eram potrivita ptr scoala, tb sa ajung la scoala de corectie, ptr ca aveam prea multa energie si nu ascultam, precum ar tb sa o faca un tanar comunist in devenire…
a venit revolutia, am avut ptr un an o alta invatatoare, nu stiu de ce, n-am idee, cert e ca atunci am descoperit ce inseamna sa fii om, sa primesti informatii, bunatate, rabdare, etc….as fi vrut ca clasa a 4 a sa tina inca mult timp – dna nou venita nu era pupatoare in fund, nu iubea partidul, politica, iubea copii si ii placea sa ii invete, N-am stiut ce inseamna premiile si mereu am fost un copil mediocru la scoala, poate din vina mea, poate din vina inceputului in scoala, nu stiu, nu imi pare rau, insa uneori imi pare ca am pierdut ceva esential, poate de aceea acum imi pare normal sa fiu din cand in cand mai copilaroasa.
Una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele din anii ’90 este dupa-amiaza cand am venit acasa de la scoala si ne bagasera cablu. Se zvonea de cateva zile ca or sa ajunga si la noi acasa, deja vecinii mai norocosi aveau deja, insa nu ma asteptam sa fie chiar in acea dupa-amiaza. Imi amintesc ca nu mi-am facut nicio tema in ziua aia, am butonat 40 si ceva de canale de la un cap la altul, inainte si inapoi, fara sa ma uit la ceva precis, doar de dragul de a vedea atat de multe cadre de la atat de multe posturi distincte. Adio bulgari si desene din care nu intelegeam nimic, adio rai uno, bun venit Cartoon Network si Mtv si Pro TV si Antena 1. Ce vremuri!
Hmm…pai ar cam trebui sa te hotarasti. Ca „inainte” e una si „anii 90”, altceva. Ca sa stiu pe ce ma focusez.
Pe povestirea cu „banana”, sau pe cea cu „marea”. Nu de alta, dar imi doresc cartea asta. Ai pus o plaja cam larga de timp.
Ori, ori. Am pus plaja mai larga pentru ca am cititori care au amintiri din copilarie inainte de 89 sau dupa
Preferata ta, cea cu care vei castiga concursul pentru ca am doar o carte :))
da..a mea amintire nu e tocmai cea mai frumoasa, insa a fost singura mai reprezentativa in anul ala
Sa fie o amintire puternica, nu romantata e perfect. Asa e si cartea
Eu am mai multe amintiri din acea perioada, avind in vedere ca sunt nascut in 1962… Dar amintirile cele mai dragi le am de la:
… Sibiu, unde se mutasera cu serviciul parintii (eu raminind la Bucurestii la scoala, la bunici). Cum e sa-ti treaca prin spatele blocului un riu, sa-ti faci guma de mestecat din griu si masinute din lut uscat la soare si ascunse prin tufisuri (nu ne lasau in casa cu ele).
… casa bunicilor din partea tatei din Vilcea, o casuta de povesti construita chiar de mina bunicului, o gospodarie in toata regula, unde vara de vara am visat molesit de soare prin otava la toate basmele copilariei.
Nu am cum sa nu-mi aduc aminte nici de:
… primul loc de munca, primii colegi de serviciu. Intimpinarile presedintelui pe traseu sau a vizitelor oficiale, cu drapelelesi loziincile aferente. Sau de lunile de antrenament si transpiratie cu placutele pe stadionul 23 August.
… cozile pentru 1 kilogram (sa ajunga la toti!) de portocale sau mandarine, mai rar banane, in frig, iarna.
… cele doua cutremure de pina acum: din 1977, devastator si din 1986, care m-a prins singur pe litoral.
… panica ce a cuprins o natiune intreaga cind a avut loc dezastrul de la Cernobil (tot 1986).
Ehe, ar mai fi multe… de unele mi-am adus aminte cind am scris seria de 7 articole pe blog Amintiri din epoca de aur (aici e doar primul articol: http://agenda-mea.blogspot.ro/2009/07/amintiri-din-epoca-de-aur-partea-1.html).
Dragilor, va multumesc mult pentru povestile voastre. Cartea va merge la Carmen
Mai facem, da? Duminica frumoasa!
Felicitari Carmen, povestea ta este impresionanta.
mersi frumos, e doar un strop de realitate.