Casa cu Cântec

Mătăsari nr 17 nu e doar o adresă. Nu e doar o casă albă pe o stradă încărcată de impurități. Mătăsari 17 este un loc magic, unde prietenii, pe care îi cunoști, sau ți-i faci ad-hoc, la un ceai de tei sau un vin fiert, te întâmpină mereu cu drag. E o casă cu povești, cărți, muzică, căldură. E ”acasă” pentru niște oameni minunați și loc de popas pentru voie bună.

Iar vineri a fost ”acasă” pentru cântece care merg direct în suflet și se încăpățânează să rămână acolo, agățate aproape obsesiv și în minte. Nu am eu cine știe ce cultura folk, cele două casete cu Pasărea Colibri și una cu Ducu Bertzi pe care mi le-a dăruit tata, fiind cam baza a tot ce știam despre folk. Și le ascultasem până le-am învățat versurile, melodia, cadența și mai ales mesajul. Folk-ul este poezie pe chitară, cu cele mai suave și mai dulci versuri. Melodiile de dragoste, căci ele au făcut regalul acestei seri, te ating mult mai discret decât orice alt gen muzical, iar chitara nu face decât să îți amplifice trăirile după corzile ei.

Cei doi artiști care ne-au cântat (și încântat) au fost Eugen Avram și Ovidiu Mihăilescu. Eugen Avram, care a fost și capul de afiș al acestei seri extraordinare, m-a trecut, in cele 2 ore, prin stări atât de diferite, cum n-am mai experimentat la același concert: ba mă legănam visând la poveștile de dragoste, ba zâmbeam nostalgică, ba mă întristam, ba îmi recăpătam vechi speranțe. Un exercițiu de gimnastică pentru suflet, pe care îl recomand tuturor.

Îi mulțumesc lui Vulupe și acelor oameni grozavi pe care i-am (re)văzut acolo și încurajez cu putere o nouă ediție la care garantez că voi reveni.

Aveți aici două frânturi din care să vă faceți o idee despre ce a fost vineri pe Mătăsari 17.