Doi bătrânei. O doamnă cu o rochiță ochioasă, lungă, de vară, cu o pălărie de paie și o sacoșică tricotată. Un domn cu cămașă albă, călcată atent, proaspăt tuns și frechezuit. Discută la umbră diverse amabilități și își zâmbesc politicos unul altuia. Par din epoci de mult pierdute ale manierelor și ale bunului simț autentic. Privesc cu drag spre ei, nu aud neapărat ce vorbesc, dar îmi mai ajung frânturi […]
De câteva zile a părut că am căzut de pe fața pământului: am cam dispărut fizic, social, online. Într-un fel confirm, n-am mai fost eu. Experiența pare să fi avut un final într-un cabinet medical unde am primit tratamentul potrivit și, după o săptămână de alternări între febră, dureri și o urmă de poftă de viață, cea din urmă a început să repună stăpânire pe mine și să redevin eu. […]
E simplu: Întâi mi-a plăcut să citesc. Apoi a început să mă obosească să merg în cluburi în fiecare săptămână. Apoi am început să nu mai pierd vremea cu oamenii care nu erau pe aceeași lungime de undă cu mine. Apoi am început să mă înconjor de alți oameni, cei care erau făcuți dintr-un aluat asemănător. Apoi mi-am pus o jumătate de aparat dentar. Apoi ochelari cu rame negre. Apoi […]
După cum vă spuneam acum două săptămâni, am fost plecată la drum toooocmai în Lefkada grecilor. În primul rând, pregătiți-vă fizic, dar mai ales sufletește, pentru drum. Sunt aproape 1100 de km, din care aproape jumătate pe la bulgari, deci cumva horror. Cu opriri regulate, dar scurte, am făcut vreo 14-15 ore la dus (plecat la 4 jumate dimineața, ajunși la 8 și ceva) și vreo 16 la întoarcere (plecați […]
Mereu îi analizez detaliile ca atunci când mă mângâie cu ochii închiși. Eu îi închid mereu ultima din teamă că pierd timp prețios în care aș putea să-i memorez fiecare pistrui și aluniță de pe piele. Mă uit la o poză și știu deja tot: știu ce gust au buzele, pleoapele și lobul urechii, știu ce zgomot face respirația lui, cum îi miroase gâtul și părul, știu ce textură are obrazul […]
Decor: marginea piscinei, ora 23:00. Trei copilași, doi băieți și o fetiță de vârste apropiate stau de vorbă cu prosoapele pe ei. ” – Tu, da tu știi toată româna? – Nu, da’ nici românii n-o știu toată. Niciun popor nu-și cunoaște chiar toată limba… – Mda, ai dreptate. Dar eu am un coleg care a venit în prima zi la școală și ne-a salutat cu ”Privet” în loc de […]
Număr pe degete orele până când o să stau pe o plajă cu pietricele, cu o mare turcoaz în față și cu o gașcă de prieteni în jur. Mă simt obosită deși am dormit regulamentar în fiecare noapte de săptămâni bune. Suntem 8 oameni, 1045 de km, două mașini, 7 potențiali șoferi, zeci de cabluri și fire de tot felul, tablete, e-readere, cărți, prosoape, creme de plajă și pălării. 8 […]
Ce urmează să vă arăt mi se pare o demență, dar una sexy rău. Primul sărut e încărcat cu așteptări, cu întrebări, cu fluturi în stomac și abandon de sine. Prima dezbărcare e mai ceva. Avem o mulțime de nesiguranțe legate de corpul nostru, nici măcar o super îndrăgostire nu poate să le șteargă: dacă zice că sunt prea grasă, că am sânii prea nu-știu-cum, dacă i se pare vechea cicatrice […]