De ce e important să mergeți la festivaluri
Am făcut cunoștință destul de târziu cu festivalurile de cultură – teatru, cinema, muzică și simt că am pierdut destul de multe, în ideea că o astfel de cură de dezintoxicare de cotidian, de deschidere de minte și de orizonturi e exact ca un tratament: te urnești mai greu, te gândești că nu reziști atâtea ore pe zi timp de mai multe zile în același loc, făcând lucruri asemănătoare prin natura lor, dar extrem de diferite prin efect, dar și când o faci, nu te mai saturi de cât de bine te tot întrebi de ce nu ai făcut asta mai demult.
Așa am simțit anul trecut la TIFF când după 3 zile de văzut câte 3-4 filme pe zi nu mă mai dădeam întoarsă tocmai de la Cluj, dar și la FITS când chiar dacă am umblat mai mult singură prin Sibiu, am fost perfect însoțită de atmosfera veselă de acolo. La Plai a plouat și mi-a fost frig aproape tot timpul, dar în ultima seară am crezut că mă mut de tot la Timișoara.
Anul acesta am început cu One World Romania despre care v-am spus săptămâna trecută. Am petrecut mai toată ziua la Cinema Studio, deși am zis că mă duc să văd un singur documentar. Săptămâna a trecut cam repede și cam aglomerată, dar azi (și probabil și mâine) am bifat cu succes niște proiecții excepționale. Și nu le-am ales, nu știam nimic despre ele, deci sunt convinsă că toate sunt așa.
”Familia” e un documentar nemțesc ce spune povestea celor rămași în urma victimelor care au încercat să treacă de Zidul Berlinului sau au fost prea aproape de el. Desigur, tulburător, pe alocuri șocant și te face să treci de la empatie, tristețe la furie și apoi la niște întrebări despre cum suntem ca și societate și încotro ne îndreptăm. ”Vagabontul American” e povestea unui cuplu gay care se mută în San Francisco în căutarea unei vieți în care să fie acceptați și integrați după propriile alegeri. Visul american LGBT nu se dovedește a fi prea colorat, căci urmărindu-i afli că mulți dintre cei fără adăpost aparțin unei minorități sexuale și își găsesc cu mare dificultate locul într-o societate care nu e chiar ca în filme.
Din păcate, deși ne place să vedem evoluție și avem senzația că drepturile omului au devenit absolute, vedem încă foarte multe lacune în aplicarea lor, prejudecăți, îngrădiri, cenzură și inflexibilitate. Legal nu înseamnă acceptat și nu garantează o viață bună dacă membri unei societăți nu sunt educați și nu se deschid la minte în toate păturile sociale.
Și ca să răspund și la întrebare, dincolo de aspectele de deschidere a minții, e important să mergeți la festivaluri pentru a vedea dincolo de arta de pe scenă sau ecran. Aveți ocazia să discutați cu regizorii, cu actorii, cu artiștii, să vedeți munca și pasiunea de a face altfel de lucruri. Întrebările pe care le-am pus după filme regizorilor m-au făcut să înțeleg mai bine la ce m-am uitat, ba chiar să-mi schimbe deznodământul în cazul ”Vagabondului.” Nu vă spun cum, dar dacă doriți, mai e și duminică o proiecție la MȚR. Aici programul din ultima zi. Un alt motiv f solid e că veți întâlni alți oameni ca voi – fețe luminoase, inteligente, respectuoase, educate. Asta în cazul în care varianta cealaltă e să vedeți un film la mall în weekend și… știm cu toții.
Așadar, mergeți la festivaluri, nu strâmbați din nas, nu alegeți calea ușoară și filmele cu happy end. Mai faceți și-o cură de ”viață.”
