Cel mai frumos compliment
V-am tot spus că m-am luptat ani de zile cu aspectul pielii, cu problemele cauzate de stres și alți factori interni, probleme ale căror cauze le-am identificat și apoi le-am rezolvat. După fiecare nou set de probleme/tratament trebuia să am răbdare ca pielea să-și revină, să se calmeze, să se refacă din interior, iar asta a fost mereu un proces lung și cu trecerea timpului mă speria din ce în ce mai tare faptul că n-o să mai reușesc să ajung la uniformizarea aspectului și credeam că voi fi robul fondului de ten pe viață.
Pentru mine, complimentele legate de felul în care arăta tenul meu erau invariabil legate de o evoluție de la dezastru: ”ce ți s-a curățat fața” sau ”aproape că nu mai ai nimic” și, deși le primesc cu mare ușurare, nu au fost niciodată absolute. Până de curând.
Eram la o prezentare și un exercițiu de socializare extremă era să facem o grupă de 3 persoane necunoscute și să primim complimente la prima vedere fără să răspundem imediat la ele, ci după ce a terminat toată lumea de spus. Evident, neștiind nimic despre oamenii respectivi, complimentele se duceau în zona de aspect fizic și primă impresie. Supriza care a venit de la o femeie necunoscută a fost:
”Ai un ten impecabil, arată foarte proaspăt!”
Era ora 9 seara, eram obosită, tracasată, n-am avut cele mai ușoare săptămâni și mă simțeam destul de stoarsă, însă să primesc această remarcă m-a blocat de-a dreptul. Eu? Ten impecabil? Doamnă, nu știi ce vorbești.
Șmecheria era că în urma acestui exercițiu, trebuia să înveți să nu te mai justifici, să refuzi sau să contrazici ce văd oamenii în tine. Vai, bluza asta de acum 7 sezoane? Părul asta ciufulit? Ei, lasă, că nu zâmbesc așa mereu, e doar o mască socială. Adevărata provocare a fost să spun: ”Știu, am un ten (aproape) impecabil. Acum e adevărat.”
Cum am ajuns aici?
Nu știu să vă spun o rețetă universal valabilă pentru problemele tenului: unele sunt de vârstă, hormonale, altele se rezolvă la cosmetică, altele cu o cremă bună potrivită nevoilor, unele sunt sezoniere și altele periodice. Sursa se identifică prin analize, experimente, încercări, răbdare, tratament.
Pentru mine, sfatul și apoi recomandarea imperativă a medicilor a fost: fără stres. Cum mă frământ, cum am o perioadă grea, cum apar din nou inamicii mei: sensibilitatea, roșeața, inflamația și apoi, fără prea multe avertisemente iar coșurile. Dincolo de orice altceva, începeți cu interiorul vostru. Ce nemulțumește? Unde a apărut dezechilibrul?
Îngrijirea de după, în funcție de cauza problemelor trebuie să includă creme/seruri/măști sau intervenții diverse. În timp ce luam tratament renunțam la pomezi hidratante, dar și la cele astringente, foloseam doar o cremă de ochi – blondelor, nu renunțați niciodată la ea – dar mi-era teamă să pun ceva intens hidratant sau gras, deși simțeam nevoia să-mi îngrop fața într-o cadă de cremă.
Apoi am descoperit fiolele cu colagen de la Farmec, despre care am tot vorbit. Din când în când, fac o cură de 2 săptămâni, o lună. În rest folosesc o cremă cu retinol din gama Gerovital H3 Clasic, chiar dacă e 30+, am spus că nevoile tenului greu încercat permit o derogare. Am avut o reacție foarte prietenoasă cu ea: se absoarbe imediat, e ușoară, dar eficientă. Am avut și demachiat din această gama și, la fel, mi-a priit foarte bine.
La finalul lunii septembrie, Farmec a lansat prima gamă de produse dermatocosmetice din portofoliul companiei, Gerovital H3 DERMA+ Prof. Dr. Ana Aslan. Concepută în colaborare cu specialiști din domeniul sănătății pentru a răspunde diferitelor tipuri de probleme ale pielii și părului, noua gamă poartă emblema Pharmaceutical Concept și va fi comercializată exclusiv în farmacii. Această gamă rezolvă științific probleme ale tenului gras/acneic, al celui lipsit de fermitate, dar și ale părului – anticădere și scalp sensibil. La lansare ni s-a spus că cercetările au durat 3 ani, ceea ce mi-a întărit convingerea că în ceea ce privește îngrijirea cosmetică, la Farmec se face treabă excelentă. Gama se găsește aici sau în farmacii și eu voi încerca în curând Crema de față activ hidratantă, după ce am testat fluidul demachiant care e extrem de delicat și cu care mă înțeleg foarte bine.
Hmm…good to know
tenul asta, bata-l vina
te inteleg perfect