Visez… prea mult?

Visez ziua în care nu voi mai vedea lacrimi… decât de bucurie.

Visez dimineți de primăvară, cu roua prelinsă de pe florile copacilor.

Visez călătorii în locuri despre care nu mi-a vorbit nimeni.

Visez câmpuri de maci, prin care se joacă fluturii.

Visez cer senin de vară pe care nu-l pot cuprinde cu privirea.

Visez iubiri despre care se scriu romane dar nu se pot face filme.

Visez privirile iscoditoare ale copiilor.

Visez adieri calde în păr și atingerile leneșe ale soarelui toamna.

Visez prieteni veseli în nopți de vară.

Visez creste imaculate în munți și cântec de cocoși.

Visez dans pe o plajă pustie.

Visez o ploaie de vară fierbinte și zăpadă lângă curcubeu.

Visez să fiu desupra norilor când e soare și sub ei când fulgeră.

Visez apusuri purpurii la adăpostul fânului proaspăt cosit.

Visez Calea Lactee în toată splendoarea ei, cum doar în pustiu se vede.

Visez zâmbete sincere între necunoscuți.

Visez concerte de pian și privighetori.

Visez jocurile copilăriei, jucate de părinți.

Visez focuri de tabară în poieni și povești spuse în întuneric.

Și le voi trăi, doar că pe rând și toate la timpul lor.