wlEmoticon-smile.png

Vă bucurați că ninge, da?

Vedeam poze din toată țara. Bunicul mi-a zis că de Sf Nicolae era zăpadă mare în curte, acasă la mama, câinele a pășit timid pe cărare (e o cățelușă prețioasă căreia nu-i prea place zăpada) și pe geamul meu…nimic.

Pe la ora 9 sună la interfon. Pizza a ajuns cu 10 minute mai devreme. Deschid ușa și aud liftul că se oprește, iar din el se mișcă greoi o geantă mare, o plasă mică și, credeam eu, un tânăr student care face bani de buzunar. Dar n-a fost deloc așa: din semi-întuneric se ivește părul perfect alb al unui bărbat scund. Am crezut că are căciulă, apoi că l-a nins. Ridică ochii de jos și mă privește lung, cu fața rotundă, așezându-și hainele și geanta prea grea.

Ochelarii încep să i se aburească și zâmbetul lui încurcat se lovește de privirea mea surprinsă. Facem schimbul – el îmi dă comanda, eu îi dau banii. În timp ce îmi număra restul, ridică iar privirea și îmi spune:

”- Știți că ninge, nu?

– Da, acum am văzut.

– E așa de frumos și liniște când ninge, domnișoară! Vă bucurați?”

N-am știut exact ce să-i răspund. M-a mirat atât de tare blândețea acestui bătrânel că n-am vrut să-l supăr spunându-i că mi-aș fi dorit să mă fi prins primii fulgi în altă parte decât în garsoniera portocalie.

”- Vă mulțumesc pentru… ”tips!” îmi spune accentuând cuvântul nenatural. Să aveți o seară cu pace-n suflet!”

Eu sper doar să nu fi fost spriritul Crăciunului. Și dacă a fost, sper să-i fi dat suficient ”tips” Smile

szabo attila


  7 Comentarii

  1. DANAP.RO   •  

    Am vazut si eu ca a nins, acum spre dimineata… :)
    Nu stiu daca sa ma bucur, decat asa, ca la primii fulgi. As vrea sa nu se puna troiene, sa nu vina viscolul, sa nu se faca gheata, sa nu se murdareasca albul… Cam multe dorinte pentru Mos Craciun, nu? :))

  2. Mihaela Curea   •  

    Eu mă bucur foarte mult când ninge, chiar dacă știu că va trebui să dau zăpada din curte, să ajungem la garaj, dar nu contează!

  3. Claudia   •  

    Dana, nu prea putem s-o topim cu gandul pe toata, asa ca nu ne ramane decat sa ne bucuram de ea :)

    Mihaela, probabil ca va ramane una din bucuriile intregii vieti dupa cum mi-a aratat si batranul pizza boy 😛

  4. Laura   •  

    As vrea sa „vad” si eu linistea aia cand ninge, ca mie mi se pare ca atunci apare cel mai mare haos in Bucuresti… Deja imi pierd rabdarea si e abia inceputul a 3 luni… de „liniste”. :(

    • Claudia   •     Author

      E doar momentul ala cand ninge si cand n-are sens sa iesi. Apoi… sa te tii. Mie nu-mi place decat o ora, atat, apoi se murdareste, ingheata, e haos, trotuarele se ingusteaza si lumea si asa nu stie sa mearga pe strada :))

  5. Ionut Bunescu   •  

    Ar fi fain ca acea căldura care i-a aburit ochelarii și care l-a făcut să fie (mai) bun să o aibă mereu, nu doar de sărbători, că dacă suntem (mai) buni doar cu anumite ocazii, n-am rezolvat nimic :)

  6. Claudia   •     Author

    Ionut, eu cred ca asa era el mereu. Sau poate asa a simtit nevoia sa fie in seara aia, pentru mine. Oricum, eu ma bucur ca mi se intampla lucruri dragute care imi arata ca e bine exact asa cum sunt :)

Dă-i un răspuns lui Claudia Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *