Sex myth busters

Acum ceva timp, creșteam și noi și auzeam pe la colțuri de școală și prin bilețele despre sex: cu ce se ocupă, cu ce se hmm… excuse me, mănâncă. Eram mici și curioși, speriați ca de bombe și total neștiutori căci ”pe vremea mea” nu prea existau multe locuri din care puteai să te informezi. Unii prindeau o discuție stânjenitoare pentru toată lumea cu părinții, alții prindeau vreo revistă deocheată (băieții ), mai prindeai la înghesuială vreo soră mai mare (fetele) sau trăiască revistele pentru adolescenți care pe lângă postere de lipit pe pereți și informații despre ultima modă la 16 ani, aveau un dosărel cu informații despre sex care se devora cu ușile închise.

Până una-alta, neexistând internetul unde să pui întrebările explicite sub anonimat (cei mai curajoși scriau la reviste și așteptau cu înfrigurare numărul următor… peste două săptămâni sau o lună) miturile cu și despre sex înfloreau neoprite din ce în ce mai gogonate.

De la palme cu păr și orbire, la doctori care taie orice, cred că le-am auzit pe toate. Unele serioase, altele cusute cu ață neon, toate îmi păreau atât de confuze și complicate că, mai în glumă, mai în serios, râdeam cu prietenele mele că noi rămânem la urmă de tot când ne-om fi lămurit exact cum se face. Doamne ferește să te faci de râs taman la asta!

Din păcate, toată lumea era preocupată de replici, tehnici și mișcări, mai puțin de partea responsabilă a sexului: sarcini și boli. Iar dacă de sarcini toată lumea scuipa în sân (într-un mod non-sexy), dar nu acționa mereu, de boli chiar nu-mi prea amintesc să se fi vorbit în cercurile restrânse. Cu evitarea sarcinilor existau 3 mari variante, din care doar una e corectă: a. retragere, b. prezervativ, c. sex în timpul și imediat după menstruație.

Dragii mei de vârste mai mici care ați ajuns la mine pe blog (și oricare dintre ceilalți care nu știau), singura variantă e b. Aia cu retragerea e greșită pentru că spermatozoizi rebeli și mai viteji apar în orice moment, nu doar în cel culminant, iar despre ultima aș vrea să vă spun doar că am o prietenă care e mătușă pentru că pe vremea noastră nu ne-a spus nimeni că ovulația adolescentelor nu e regulată și poate să se întâmple oricând, chiar și în perioadele delicate. Deci nu.

Mituri ca acestea mai sunt. Pe lângă cele două de care m-am ocupat mai sus, mai sunt 3 aici.  Tot acolo puteți pune o întrebare despre contracepția de urgență și nu numai și primiți răspuns de la un medic specialist (întreabă la doctorul (at) planificaneprevazutul.ro). Eu aș fi pus o tonă acum vreo 10 ani.

E ok să nu știi. Nu e ok să nu vrei să te informezi și astfel să pui în pericol și persoana cealaltă.

Update: Inca un mit care tocmai s-a spulberat: de fapt, nu se ard atat de multe calorii in timpul sexului pe cat se credea. Acum, depinde cum si in ce fel, dar sunt de acord ca e mult mai placut decat mersul la sala 😀


  8 Comentarii

  1. Sorin   •  

    Stii bancul ala cu sex cu sotia – 100 de calorii, sex cu amanta – 160 de calorii si sex cu amanta cand auzi cheia invartindu-se in usa – 470 de calorii, nu? :)

  2. gabita   •  

    Adevar graiesti: prezervativul este cam singura solutie sigura… Se pare ca momentan ceva mai sigur nu s-a inventat…

  3. Pato Basil   •  

    Pai pentru contraceptie sunt si pastilutele :)) nu? Dupa ce ai o relatie stabila bazata pe incredere, poti renunta la „caciulita” :)

  4. Claudia   •  

    @Pato – Cu pastilutele dupa 20 de ani. Inainte nu e o idee buna pentru ca e nevoie ca organismul sa-si gaseasca un ritm propriu. Plus ca relatia asta bazata pe incredere… da, dar stii exact cu cine a umblat inainte de tine? 😉

Dă-i un răspuns lui Pato+Basil Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *