Sâmbăta de teatru – De ce am pariat pe Lightwave Theatre

Acum mai bine de un an, un fost coleg de liceu, fost DJ la Radio Alecsandri din Bacău și apoi la Radio Guerilla din București, mi-a prezentat noul său proiect… în teatru. Se alăturase oficial echipei din care făcea parte iubita lui și au creat un spectacol emoționant numit Reflection. Era un spectacol cu păpuși, cu muzică și lumină, fără replici, dar extrem de profund și emoționant. Am decis să îi ajut, să intrăm în parteneriat pe AQUA Carpatica și am fost apoi și la cel de-al doilea spectacol – Iubitafizica – spectacol bazat pe cartea lui Iulian Tănase. Totuși Reflection m-a sedus mai mult pentru că, neavând cuvinte, iar păpușile au mișcări cărora doar tu ca spectactor le imprimi mesaj, piesa devine despre tine. Și să-ți vezi viața pe scenă jucată cu atâta precizie nu poate să nu te impresioneze.

Am pariat de la început pe ei pentru că a fost ceva din entuziasmul cu care mi-a vorbit mereu Petru, din emoțiile pe care le vedeam că le au cu toții înainte de spectacole și ceea ce trasmit pe scenă și pentru că sunt diferiți cu adevărat. Sunt spectacole de la care ieși răvășit și pe care le simți mult timp după ce pleci din sală pentru că sunt despre tine.

În urmă cu câteva săptămâni, Petru mi-a spus că are o surpriză pe care mi-o va dezvălui la începutul lunii aprilie: era vorba despre participarea la Românii au Talent și despre succesul binemeritat pe care l-au avut, întrând direct în semifinală.

Mă bucur enorm pentru ei și sper să le crească și mai mult numărul de spectatori cu această ocazie. O să mai auzim de ei și știu exact ce spune domnul Cotimanis… e emoție generată de artă pură: completezi doar cu trăirile tale și totul se reflectă în tine.

Cel mai tare mă bucur că un astfel de spectacol și-a făcut loc într-un show căruia nu i-a lipsit controversa, deci că se poate să mai apreciem și lucruri mai subtile, mai rafinate. De când tot spun… oamenii consumă ce primesc la TV, nu ei dictează conținutul. Cineva trebuie să înceteze compromisul.