Karma Proastei de bună

Mă pregăteam aseară să-mi rescriu articolul acesta. Voiam să adaug că nu m-am învățat minte și, de când l-am scris și până acum, am mai pățit-o de vreo două ori. Iar am renunțat la oameni care îmi plăceau, iar n-am zis nimănui toată povestea din teama de ridicol.

Salut, sunt Claudia și sunt proastă de bună.

Dar știți ce? De cele mai multe ori nu mă simt mai proastă, ci mai bună. Am convingerea că dacă aș fi făcut altfel nu mă simțeam nici mai deșteaptă, nici mai împăcată cu mine. Până la urmă eu câștig din bătălia nervilor pentru că nu simt că am făcut ceva nepotrivit și pentru că mi-am plătit toate datoriile cu vârf și îndesat, ba am mai dat și de la mine puțin.

Băiatul ăsta e pompier voluntar și într-o seară a învățat o lecție fiind prostuț de bun. În timp ce colegii lui făceau acte de eroism salvând casa unei femei în toiul nopții, lui i s-a spus să aducă… o pereche de papuci de casă. Și ce prost s-o fi simțit când colegul lui a ieșit din casa în flăcări salvând câinele femeii în aplauzele străzii și el a adus o pereche de încălțări!

Câteva săptămâni mai târziu, gestul lui n-a fost uitat și a primit o scrisoare de mulțumire. Pentru că toate faptele bune rămân în amintire, iar cele rele se mai uită și nu-i nevoie să salvezi viața cuiva pentru a-i face un bine, ci și a fi prost de bun până la final îi poate da o lecție de toleranță, de înțelegere și îi poate schimba măcar pentru o clipă percepția.

Am tras și eu alte și alte concluzii după ultimele eșecuri cu privire la încrederea în persoane, dar nu cred că voi schimba felul în care interacționez cu ceilalți. După cum spuneam, procentajul ”EI vs EU” îmi dă dreptate. ”EU vs EU” rămânem în așteptare până la reechilibrarea balanței.