Despre oameni și îmbrățișări
Probabil că nicio interacțiune umană nu e mai intimă și mai plină de înțeles decât o îmbrățișare. E un gest atât de delicat și care oferă atât de multă încredere celor care iau parte la el încât nu se compară cu niciun altul: niciun sărut, nicio strângere de mână, nicio mângâiere și nici măcar ce se întâmplă într-un cuplu când se stinge lumina.
Îmbrățișarea presupune o rupere de bariere, deschiderea brațelor și abandonarea în corpul celuilalt și renunțarea la orice mecanism de autoapărare. Comunicarea non-verbală nu are nevoie de nicio traducere și, de multe ori, îmbrățișările ”spun” mai mult decât o mie de cuvinte.
O îmbrățișare la locul și timpul potrivit vindecă mai mult decât ar putea s-o facă scrisori, telefoane, mesaje, confesiuni sau șoapte. E forma supremă de emoție transmisă fizic – fie că exprimă bucurie, dor, nerăbdare sau sprijin și alinare. Tocmai pentru că nu ne îmbrățișăm cu oricine și nu oricum dovedește cât de prețioase le percepem și ce selectivi suntem în a le oferi sau primi. Un sărut poate fi furat, o strângere de mână e la ordinea zilei, o mângâiere poate fi fără însemnătate, dar nu poți să zăbovești în brațele cuiva decât dacă ți-e drag, dacă te simți în siguranță sau dacă ți-a fost dor.
Am văzut aseară pe stradă o fetiță îmbrățișându-și tatăl pe care nu-l mai văzuse probabil de ceva vreme. Amândoi erau ca două piese de puzzle care s-au regăsit, savurau momentul zâmbind cu ochii închiși. Era o aură de fericire în jurul lor că toți cei care au asistat la reîntâlnirea lor erau îndioșați și le preluaseră zâmbetul.
De altfel, s-a demonstrat științific valoarea de medicament pentru trup și suflet a îmbrățișărilor, ele fiind responsabile cu creșterea nivelului de oxitocină, un hormon neuroregulator supranumit și ”hormonul atașamentului” și facilitează apropierea emoțională de persoana care a declanșat eliberarea sa în organism. Adică fiecare nouă îmbrățișare aduce doi oameni mai aproape unii de alții.
Iar partea cea mai frumoasă e că pentru a primi o îmbrățișare e nevoie să dăruiești una la rândul tău.
Oxitocina, sau hormonul asternuturilor, se elibereaza cand „un cuplu stinge lumina” wink;)
Ba bine ca nu, dragul meu troll. Am citit eu ca nu doar atunci, desi treaba aia cu lumina stinsa presupune si imbratisari
Troll :)) de fiecare data ma amuza cand aud cuvantul asta atribuit unei persoane. 😛
@PsyCho Pai eu mi-l imaginez cu un par verde si zburlit oricum :))
de pe siturile de specialitate:
„Cand imbratisezi pe cineva cu dragoste in corp se secreta hormonul iubirii – oxitocina. Acest hormon te face sa te simti iubita si protejata de catre partener. ”
La fel de protejate si iubite va face sa va simtiti un portofel plin cu bancnote, eventual evrzi ca se poarta
concluzia: banii bat la fund imbratisarile.
Fiecare cu experientele lui. E bine daca tu ai un portofel plin de bani si asta cauta femeile la tine
Am o minte suficient de agera ca sa imi umplu singura portofelul, dar de luat in brate mi-e imposibil. Nu ti-ai gasit locul pentru rautati gratuite.
1. nu am un portofel plin cu bani, nu am zis asta si nu am nici un motiv sa caute femeile la mine ceva, multumesc
2. oxitocina se elibereaza in creier si cu alte ocazii, nu numai cu ocazia imbratisarilor. ai crede sau nu, chiar si atunci cand iti umpli portofelul cu bani
3. nu e nici o rautate gratuita, cred ca ai luat comentariul meu un pic altfel decat trebuia.
4. felicitari pentru mintea agera. e ceva de mare ajutor cateodata
5. desi e primul comentariu, te citesc de mult timp si imi plac ideile tale
@alioja Atunci imi pare rau daca am inteles gresit. Asa e internetul, inselator
Ma bucur ca ai intervenit pentru prima oara si sper ca nu ai considerat ca am pornit pe picior gresit.
Totusi nu vreau sa cred ca oxitocina asta e asa de prostuta incat sa se elibereze si cand mi se umple portofelul. Ca daca imi cumpar haine si n-are cine sa mi le vada sau sa mi le dea jos, n-am facut nicio treaba. Asa vreau eu sa cred: ca oxitocina mea e la fel de agera ca stapana. Am voie? :))
@claudia>> normal, oxitocina ta poa’ sa se elibereze cand vrea muschiu’ ei :))
de eliberat, in mod normal ea se elibereaza intr-adevar si in situatii mai putin „romantice” decat ne-ar placea sa credem
nu am pornit gresit, m-as fi suparat daca nu te cunosteam 😉
Pingback: Adevărata superputere a unui zâmbet | Claudia Tocilă
Pingback: Adevărata superputere a unui zâmbet
Imbratisarile sunt deosebite… le-am redescoperit de curand, dupa o destul de lunga pauza
… Ma intreb cum de am reusit sa traiesc fara ele!