C360_2012-08-18-13-56-04.jpg

De când n-ați mai vizitat Muzeul de Istorie?

Muzeul National de Istorie din București este un must see, fie că ești turist, fie că locuiești în Oraș. Adăpostit într-una dintre cele mai impunătoare clădiri din capitală, proaspăt împopoțonată cu o statuie hidoasă și făr-de-sens, dar suficient de celebră ca să oprească din mers toți trecătorii de pe Calea Victoriei, față în față cu o altă clădire istorică – cea a CEC-ului –  Muzeul de Istorie ține la vedere cele mai mari comori materiale ale României.

Nu se vizitează deocamdată decât parțial – Lapidariul, Tezaurul, Expoziția filatelică și orice alte expoziții temporare sunt în hol. Zilele acestea pot fi văzute ceasuri vechi și care au aparținut unor personalități. Deși clădirea este imensă, ”restul se deschide când o fi bani de la Ministerul Culturii” așa mi-a explicat consternată doamna care mi-a dat biletul.

”- Cum doamnă, doar 8 lei intrarea?!” am exclamat eu, mirată. Deși merg cam de două ori pe an de când am venit în București, abia acum am conștientizat ce ieftin ne vindem istoria, în special pentru că voiam să revizitez doar Tezaurul.

– Domnișoară, cred că sunteți prima persoană care ne-a spus asta. Aveți atât de multă dreptate, dar ce să facem? Oricum bate vântul, noroc că mai vin străinii să vadă aurul.”

– Și restul muzeului când îl deschideți? Știam că e în renovare…”

– Da… și doamna de la bilete clipește moale, a tristețe… păi când ne-or da bani. Acum, ca și atâtea dăți au altele pe care să se bată, pentru cultură nu sunt bani niciodată, d-apăi acum.”

Și am înghițit iar în sec, ca de atât de multe ori când văd o nedreptate față de artă, istorie și valorile noastre.

Pe perioada vacanței, toate muzeele au intrarea gratuită pentru elevi și studenți. Ca să știți, să nu vă mai călcați în picioare doar de Noaptea Muzeelor când oricum nu înțelegeți nimic și nu puteți să procesați informațiile pentru care muncesc atâția oameni plătiți cu salarii de mizerie.

Mai mult decât atât, de la MNIR s-a scos taxa foto. Am fost informată expres de către un supraveghetor în camera Tezaurului.

”- De ce ați scos-o?

– Oricum n-o plătea mai nimeni, măcar să o arate și la alții, nu?”

Și v-o arăt. Cu rezerve totuși, pentru că bogăția care se află în subsolul purpuriu al muzeului, trebuie văzută cu propriii ochi și cu minimul de cunoștințe istorice.

Luați, domnilor, vedeți tot aurul nostru! (minus cel de la ruși, bineînțeles)

Coif și brățară dacice

C360_2012-08-18-13-56-04

Brățări dacice, recuperate de la diverși vandali care au ieșit cu ele din țară

C360_2012-08-18-14-03-41

Tezaurul de la Pietroasele

C360_2012-08-18-14-04-43

C360_2012-08-18-14-04-59

Evangheliarul de la Humor, cu ferecătură de aur, din 1473

C360_2012-08-18-14-09-34

Coroanele Regale de la încoronarea Regelui Carol I si a Reginei Elisabeta. Coroana Majestății Sale este din oțelul unui tun turcesc capturat în Războiul de Independență de la 1877. Aceeași coroană au purtat-o apoi și Regii Ferdinand și Mihai.

C360_2012-08-18-14-14-55

Bijuterii din smaralde și briliante ale Casei Regale, ale Reginei Maria. Ele au fost trimise în Rusia în timpul Primului Război Mondial, Regina suferind destul de mult pentru dispariția ce o credea definitivă și le-a considerat prețul pe care l-a plătit pentru România Mare.

C360_2012-08-18-14-19-34

O diademă a Reginei

C360_2012-08-18-14-19-59

Și probabil cea mai mare comoară, după părerea mea, din Tezaur (alături de Coroana de inspirație bizantină – care să-i dea un aer de icoană – de la încoronarea din 1922), caseta cu inima Reginei Maria.

Despre asta voi scrie un articol separat, s-ar putea să vă intereseze toată povestea ei și a altor bijuterii regale.

C360_2012-08-18-14-23-15

Așadar, dacă nu l-ați vizitat încă, mergeți de îndată la Muzeul de Istorie. Îi este sete de vizitatori, așa cum nouă ar trebui să ne fie sete de istoria noastră.


  8 Comentarii

  1. Taraboste   •  

    Buna recomandarea. N-am mai fost de ani buni, iar faptul ca au scos taxa foto nu e rau. La Antipa toata lumea face fotografii pe furis, de parca nu este normal sa ai o amintire daca tot ai ajuns acolo.
    Am fost prin cateva muzee mari la Paris si Londra si in nici unul nu se plateste taxa foto.

  2. Moni   •  

    Cu acel tezaur, din Rusia cum a Ramas?
    Tot inafara pamantului romaneasc a ramas?

    • Claudia   •     Author

      Moni, o buna parte din tezaur a ramas in Rusia, da. Stiu ca au fost niste misiuni diplomatice pentru a-l aduce inapoi in totalitate, dar ei o considera un soi de captura de razboi, nu stiu, ideea e ca nu au ajuns la niciun rezultat. Gaina cu puii de aur e la ei, bijuterii ale Casei Regale si cine stie mai cate…

  3. Adriana   •  

    Am fost demuuult la acest muzeu, copil fiind si mi s-a parut imens :) cred ca ar fi cazul sa-l vizitez din nou!

  4. gabriel   •  

    @taraboste: sunt tari si tari..in Austria de ex la Belvedere, nu era taxa foto cand am fost, dar nici nu aveai voie sa faci poze..:d..
    deci..depinde …
    @claudia: ma bucur ca cineva incearca sa promoveze cultura si istoria noastra…macar de s-ar si schimba ceva…

  5. C   •  

    Doamna, sincer, multumesc. De patru ani de cand stau vizavi de Muzeul de Istorie (si mai mult daca calculam ani dinainte) ma tot din sa merg. Stiu, sinistru, lenes, penibil, nu mai conteaza de ce n-am ajuns.

    O voi face insa curand, in aceasta saptamana chiar. Deci, primul comentariu pe un blog dupa ani buni, multumesc – simplu, scurt, sincer, la tanc, ce sa mai …

    Zi buna!

    C

    • Claudia   •     Author

      Catalin, nici nu-ti poti imagina ce mare bucurie mi-ai facut in seara asta cu primul tau comentariu… Iti multumesc din inima!

  6. Pingback: acesta este un cont de facebook » pentru dimineata 12 sau un fel de 4 in 1

Dă-i un răspuns lui Moni Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *