wlEmoticon-smile.png

Ce-mi (mai) doresc de ziua mea

Azi e ziua mea. Pentru că știu că voi primi toată ziua multe urări minunate pe care mi le veți face și cadouri care mi se potrivesc, vă mulțumesc.

Vă zic dorința pe care o voi sufla în tortul cu fructe de pădure pentru că nu mi-e teamă că nu s-ar îndeplini: îmi doresc să am mereu puterea asta de a aduna în jurul meu oameni buni care mă vor fericită și alături de să cresc mereu ca persoană. E ceva ce mi se întâmplă de mult timp, de care nu contenesc să mă minunez și de care să mă simt binecuvântată în fiecare zi. Acesta ar fi pentru mine cel mai frumos dar pe care l-aș primi în fiecare an, repetitiv ca un botez.

Totuși, dacă nu reușim să ne vedem și vreți să-mi faceți cadouri, am două sugestii pentru voi și m-aș simți onorată dacă ați simți nevoia să mi le faceți pe oricare dintre ele. Am două cauze care sunt aproape de sufletul meu și care nu vă costă aproape nimic, dar pentru cei care primesc e foarte important.

Una este Unicef – cauza bannerului din dreapta. Cred cu tărie că schimbarea unei societăți se face de la cele mai fragede vârste, iar una din problemele cele mai mari cu care ne confruntăm în România este abandonul școlar. Dacă doriți să-mi oferiți cadou o donație către ei, click AICI Smile

Ce-a de-a doua este o cauză de care am scris de curând și care s-a lipit de inima mea. Este vorba de Habitat for Humanity și despre eforturile lor de a strânge fonduri ca să construiască un spațiu decent de locuit pentru familiile extrem de sărace. Dacă doriți, o să consider că fiecare SMS la 859 trimis de voi are o fundă roșie cu numele meu pe el.

Vă mulțumesc mult de tot pentru cadourile minunate pe care urmează să mi le faceți sau pentru gândurile bune pe care le îndreptați spre mine!


  18 Comentarii

  1. Costin   •  

    Un om bun care te felicita si iti ureaza La Multi Ani ! Sa cresti mare :)

  2. armin   •  

    La multi ani!!! Multa sanatate si toate cele bune!!!

    • Claudia   •     Author

      Armin, multa sanatate si tie, ca-i mai buna ca toate 😀

  3. Miruna   •  

    O persoana deosebita este nascuta intr-o zi la fel de deosebita !! La multi ani inca o data,draga mea !! >:D< :*

    • Claudia   •     Author

      Miruna draga, iti multumesc, a fost (indiferent de mine) o zi miununata!

  4. tunaru   •  

    La multi ani si oameni frumosi, Claudia! Si multumesc ca ai prins asa drag de Habitat! :)

    • Claudia   •     Author

      Alex, n-aveam cum sa nu prind drag… abia astept sa mergem sa construim :)

  5. Laura   •  

    La multi ani! Iti doresc multa putere de munca, sanatate si o familie fericita (cu un bebe mic mic)! La multi ani!

    • Claudia   •     Author

      Laura, nu ma grabesc cu bebele, dar ca si dorinta de viitor, este acolo intr-un colt al mintii :) Multumesc frumos!

    • Claudia   •     Author

      Daniel, sper sa am cat mai multe motive de veselie :)

  6. Laura Driha   •  

    Pentru ca de ziua ta nu-ti (mai) doresti decat ceva pentru a-i ajuta pe altii face din tine o persoana atat de frumoasa incat ma simt inca o data mandra ca te citesc si ca ma pot bucura si eu, la randu-mi, de bunatatea in stare pura atat de rara si de pretioasa!
    Te imbratisez strans si sper ca ti-a fost ziua cel putin la fel de frumoasa precum gandurile calde!

    • Claudia   •     Author

      Laura, iti multumesc mult pentru cuvintele frumoase! si eu te imbratisez si sa stii ca am avut o zi foarte frumoasa, in legatura sau nu cu gandurile mele :)

  7. Mihaela Nistor   •  

    La mulţi ani! Să ai energie să îţi continui toate proiectele dragi ţie!

    • Claudia   •     Author

      Mihaela, multumesc! si tie la fel iti doresc!:)

Dă-i un răspuns lui Daniel Rus Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *