Arta nu mușcă și nici cultura

Astăzi este ultima zi în care puteți asculta muzică clasică la metrou, în cadrul proiectului ”Arta nu mușcă.” În ultima săptămână, stațille Unirii 1 și 2, Universitate și Piața Victoriei au devenit, timp de o oră, scene nonconformiste.

Aseară la ora 18:30, patru fete își potriveau instrumentele în furnicarul de la Unirii 1. Două viori, o violă și un violoncel – Cvartetul Vogue – adică Monica, Alina, Anca și Flamina. Erau zâmbitoare, relaxate: făcuseră deja asta toată săptămâna și știau că ce urmează ele să facă va opri o parte din bucureștenii grăbiți care se întorc acasă și îi va încânta cu câteva clipe neobișnuite pentru ei.

Când au început să cânte, în jurul lor s-a format un cerc, oamenii au înțepenit, timpul s-a dilatat, metrourile băteau ritmul lor, iar pe chipurile tuturor s-a așezat o surprindere plăcută.

Un băiat care râdea zgomotos pe marginea ”scenei” a fost admonestat din priviri de către ceilalți spectatori și s-a retras dezorientat. Un bărbat care vorbea la telefon, trecuse nepăsător prin mulțime și s-a dezmeticit în fața artistelor. A privit nedumerit și și-a reglat vocea cu interlocutorul, strecurându-se în public. O fată a filmat în timp ce fetele interpretau valsul Dunărea Albastră a lui Strauss și a constatat acasă că filmarea este mișcată din pricină că ea se legăna în ritmul valsului.

Am avut, pentru o clipă, același sentiment ca atunci când făceam Lecturi Urbane și prefăceam vagoanele în săli de lectură – oamenii se adaptau contextului și intrau mereu în joc – întindeau mâinile să le dăm cărți și ne căutau să ne mulțumească. Acum stația de la Piața Victoriei arată ca o bibliotecă gigantică și, miercuri, trecând pe acolo, am crezut că am ajuns într-o altă lume: multe cărți colorate pe ziduri și muzică clasică răsunând în pasaj.

Fetele aveau prinse paginile partiturilor cu cârlige colorate și însemnările ca niște furnicuțe devin note ale unor melodii cunoscute. Oamenii coboară din metrou și deodată… zâmbesc, se apropie curioși și zâmbesc mai tare. Fluxul este constant, unora tocmai le-a venit metroul, dar sunt înlocuiți rapid de cei care au coborât.

”Ăsta e al nostru. Mergem?”

”Hai să îl așteptăm pe următorul, vrei?”

”Da, e frumos. Chiar… de când n-am mai fost la un concert! Ai avea chef să mergem odată?”

”Dacă mă inviți…” și fata roșcată de lângă mine îi zâmbește cu subînțeles iubitului ei.

*

La Unirii 2, în același timp, trei băieți și o fată fascinează corporatiștii din metroul care vine de la Pipera. Nimeni ”n-a scăpat” și nici nu i-a mușcat arta.

Ne autocatalogăm ca fiind un popor needucat, care nu mai iubește arta și frumosul, am ajuns să ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de ea, iar până la urmă am ajuns să ne convingem de asta, dar adevărul e (și asta v-o spun din mai multe surse și puncte de vedere) că românii sunt însetați de cultură și de dorința de a redeveni mândri de țara lor. Doar că, din păcate, ne e teamă unii de alții, ne e teamă să fim impotriva curenților, ne dăm bătuți pe drum. Îmi place să cred că suntem mai mulți decât ne imaginăm, dar avem doar nevoie de un context schimbat.

Felicitări proiectului, a fost o plăcere să interacționăm cu voi și sper din suflet să auzim de voi în curând!