shutterstock_82521562

Sâmbăta de teatru – Rinocerii

În această duminică, pe înserat, la Craiova se joacă spectacolul de teatru „Rinocerii” de Eugene Ionesco, în regia marelui Robert Wilson. Am decis să mă duc să-l văd, dar cum luni la prima oră trebuie să fiu la birou… o să mă duc să-l văd la cinema.

Da, ați citit bine, spectacolul va fi transmis în direct de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, în exclusivitate la Grand Cinema & More, pe 2 noiembrie de la ora 19:00. Spectacolul încheie cea de-a 24-a ediție a Festivalului Național de Teatru.

„Rinocerii” este una dintre cele mai de seamă piese de teatru de avangardă din lume, semnată de marele dramaturg, Eugene Ionesco. Ionesco este primul scriitor de origine română care a fost numit membru al prestigioasei Academii Franceze.

Robert Wilson, regizorul spectacolului „Rinocerii”, este unul dintre cei mai apreciați artiști de teatru din întreaga lume, fiind nominalizat la premiile Pulitzer pentru dramaturgie. Acest spectacol multimedia avangardist este prima piesă de teatru montată de Wilson în România, iar reprezentațiile sale de la Teatrul Național „Marin Sorescu” s-au bucurat de recenzii elogioase în rândul criticilor.

Transmisiunea spectacolului de teatru „Rinocerii” este posibilă și cu sprijinul doamnei Marie-France Ionesco, fiica marelui dramaturg, care va fi prezentă la evenimentul de la Grand Cinema & More.

Îmi place mult colaborarea dintre cinematografe și teatru, e o simbioză necesară atunci când distanța sau alți factori fac imposibilă vizionarea unei piese de referință și reflectă foarte bine felul în care cele două arte se întrepătrund: cinematografia a dus actoria din teatru la un alt nivel, acum a venit momentul să o sprijine și să o mențină populară oferindu-i spațiul destinat vizionării filmelor. Desigur, experiența nu este aceeași din punct de vedere senzorial, dar simplul fapt că te afli într-o sală de spectacole pentru o piesă de teatru la care altfel n-ai fi avut acces atât de ușor, compensează într-un mod fericit.

Vreau să iau pe cineva cu mine mâine. Îmi spuneți azi în comentarii ce piesă de teatru ați ratat și ați vrea să o vedeți la cinema dacă ar fi? Mâine dimineață aleg, vă contactez și seara mergem la Grand Cinema să vedem Rinocerii. Deal?

Cine nu vrea să meargă cu mine, dar vrea să meargă, găsește detalii aici.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *