Primul ajutor

Weekendul acesta a fost, de departe, cel mai intens, obositor, dar util din acest an. Am fost la sediul Salvării și am făcut cursul de prim-ajutor Basic Life Support.

Cu alte cuvinte, dacă suntem împreună și la masă, râdem, ne distrăm și unul dintre voi se îneacă cu un cartof prăjit, n-o să pățiți ca nenea de la concursul de mâncat viteză care a murit cu un cârnat pe gât. Nimeni din cei 300 de gură cască (ahem!) n-a știut să-i dea un pumn corect în spate sau să-i facă ceea ce se numește ”manevra Heimlich.” Eu știu și acesta a fost subiectul examenului meu final: un domn la vreo 105 kg care era să fie omorât de fast-food. El zice că l-am salvat. Eu încă sper să nu fie cazul, dar viața bate filmul, așa că nu e exclus.

Sunt contrariată de un singur lucru după aceste două zile în care am învățat lucruri de supraviețuire de bază: am 27 de ani și până azi n-am avut habar cum să fac minimul și cele mai de bază lucruri ca să nu moară cineva sub ochii mei. În școală nu am făcut niciodată așa ceva, dar am făcut ore nesfârșit de plictisitoare de religie sau de matematică de care nu m-am folosit niciodată, semestre de alte opționale care nu mi-au folosit în viață și care nu simt că au contribuit cu mare lucru la dezvoltarea mea ca individ sau în societate.

Până ieri, dacă asistam și eu la iarmarocul unde acel nene s-a înecat cu un cârnat, eram printre cei 300 de martori. Și nu prea aveam ce să fac pentru că nu știam și poate aș fi crezut că cei care i-au dat apă și palme peste spate au făcut cam tot ce se putea.

Dragi directori de școli și licee, alocați o zi într-un an școlar în care să învățați tinerii adolescenți să acorde primul ajutor, sa îi familiarizați cu termenii, cu secvențialitatea și ritmul unei salvări. Dacă cineva intervine și face aceste gesturi mici și destul de simple care se predau la aceste cursuri în cazul unui stop cardio respirator pot să întoarcă soarta cuiva și să contribuie la schimbarea statisticilor. Ambulanțele vin repede, însă orice minut care trece lasă urme ireversibile chiar dacă pacientul supraviețuiește.

Sunt bucuroasă că am făcut acest curs. Mă simt sigură pe mine și ușurată de faptul că n-o să asist neputincioasă într-o situație de urgență. Iar acesta e un sentiment pe care vi-l doresc și vouă. De asemenea, în curând mă voi alătura și programului Există un Erou derulat de Societatea de Salvare, prin care voi fi notificată prin SMS în cazul unei urgențe în spațiul public pe o rază de 1 km de locul în care sunt eu. Oricare dintre voi poate face asta și sunt sigură că v-ați dori ca în cazul în care cuiva drag i s-ar întâmpla ceva să i se acorde primul ajutor în cel mai scurt timp, înainte de cele câteva minute înainte să ajungă ambulanța sau pompierii.

Mulțumesc Răzvan că ne-ai organizat și mulțumesc personalului de la training care a avut răbdare cu noi – Dr. Radu Berca, As. Claudia Corneanu, Andrei și Cosmin Terentiac.

Foto: First Aid by Shutterstock