big smile

De ce am decis să-mi pun aparat dentar

S-o luăm de la Adam și Eva căci știu sigur că sunt mulți printre voi care au aceeași problemă și n-au făcut încă nimic spre rezolvarea ei. Evident, totul începe de la faptul că nu am dinții aliniați. Când eram în clasa a 8-a și se definitivase dantura de adult, mama mi-a zis să mergem să mi se pună aparat, moment în care nu trebuia s-o fac pe importanta și […]

Citeste mai departe

o-BACK-PAIN-facebook-1

Nu mă doare nimic, deci am murit

Acesta e un gând pe care l-am avut la final de aprilie 2016, într-o dimineață în care m-am trezit fără dureri după mai bine de 5 luni în care fiecare dimineață era un chin. Scriu asta să-mi amintesc prin ce am trecut ca să nu o mai pățesc, dar și ca încurajare pentru cei care trec sau vor trece prin asta. Criza de 35+ se mută la 25+ De regulă, […]

Citeste mai departe

shutterstock_133897133

Aproape totul despre epilarea definitivă (încercată pe pielea mea)

Probabil una dintre cele mai detestate proceduri cosmetice, epilarea ne consumă timp, bani și/sau nervi în fiecare lună sau chiar de mai multe ori pe lună. Fie că alegeți epilarea cu ceară, cu aparatul sau, Doamne-păzește, cu penseta, poate apărea riscul foliculitei, adică creșterea firelor pe sub piele care pot cauza o inflamație și o mică infecție locală, iar la depilare cu cremă sau cu lama vă puteți afecta pielea […]

Citeste mai departe

shutterstock_128252657

De ce s-au schimbat diminețile?

S-au schimbat pentru că eu sunt adepta unui mic-dejun cu carbohidrați și proteine (pâine prăjită, ou, brioșe sau patiserie, ceva cărniță) în locul celui proaspăt cu fructe sau legume. Am avut eu impresia că e modul bun de a-mi porni ziua, că îmi dă energie și-mi ține de foame până hăt la prânz. Ceea ce nu e greșit dacă prânzul ar fi fost jumătate legume și fructe, dacă gustările ar […]

Citeste mai departe

bagaje vacanta

Câte kilograme de cosmetice are bagajul tău?

Indiferent că e vară sau orice anotimp, indiferent că pleci în creierii munților, la mare sau în city break, că stai două zile sau o lună, că ai valiză sau rucsac, știu siiigur că ai pus minim 3 produse cosmetice în bagaj. Eu pun mai multe, dar să spunem că mă joc de-a prețioasa uneori și nu am nevoie de toate oricum. Weekendul trecut am fost la mare cu bălăia […]

Citeste mai departe

shutterstock_191567312

To-ci-la-ra!

E simplu: Întâi mi-a plăcut să citesc. Apoi a început să mă obosească să merg în cluburi în fiecare săptămână. Apoi am început să nu mai pierd vremea cu oamenii care nu erau pe aceeași lungime de undă cu mine. Apoi am început să mă înconjor de alți oameni, cei care erau făcuți dintr-un aluat asemănător. Apoi mi-am pus o jumătate de aparat dentar. Apoi ochelari cu rame negre. Apoi […]

Citeste mai departe

shutterstock_158229185

Din nou, despre echilibru

Diana Florina Cosmin a scris un prea elegant articol aici despre echilibru, cu trimitere la o scapare de moment a unei vedete. Sunt de acord cu aproape tot si, desi n-am facut prea multe incercari de dieta si/sau sport, am avut si eu diverse faze asemanatoare prin care am trecut. N-am renuntat cu adevarat la mare lucru, mananc in continuare de toate, mai fac si excese, mai fac si un […]

Citeste mai departe

shutterstock_123375616

Viața fără o măsea de minte

… sau ce nu-ți spune nimeni după extracție. Ați văzut cam cât de complicat a fost sa scap de ea: ne-am luptat ore în șir cu totii, ea m-a iubit cu adevărat și n-a vrut să mă părăsească și s-a dovedit că avea toate motivele când mi-a dat de înțeles că îmi va fi dor de ea: a lasat un gol în urma ei. Ce nu-ți spune nimeni după extracție […]

Citeste mai departe