În siguranță cu Poliția Română

Aseară, undeva aproape de ora 23:00, mă îndreptam grăbită spre un taxi ca să onorez cum se cuvine o seară de sâmbătă după o săptămână grea. Până la taxi, în bulevard, aveam de traversat două străduțe mici ambele pe la trecere de pietoni. Când am ajuns în dreptul celei de-a doua, înainte de trecere, a oprit o mașină de Poliție.

”Ce drăguț” mi-am spus, ”au oprit ca să trec eu!” mai ales după ce, cu două zile înainte, un dobitoc trecuse în viteză în același loc și a ridicat toată balta din intersecție făcându-mă ciuciulete. Așadar, am trecut prin fața mașinii de Poliție, moment în care văd capetele scoase ale celor doi polițiști pe geamurile laterale. Cel de la volan strigă cu cel mai libidos ton posibil:

”- Ce bucățică ești! Te-aș aresta!”

Colegul lui nu s-a lăsat mai prejos, iar, după replica-minune, a eliberat un fluierat aproape la fel de deranjant ca ”înțelepciunea” colegului cu cap pătrat. Apoi au trecut în trombă, râzând.

Nu, n-am avut timp să iau numarul, eram prea șocată. Și apoi, unde să mă duc cu el și cu o eventuală plângere… la Poliție?!

Mă gândesc cu groază la un scenariu oribil în care cei doi ”delicați” m-ar fi văzut agresată pe stradă. După atitudinea pe care au avut-o, nu îmi pare că mi-ar fi sărit în ajutor mie, ci agresorilor. Nu mi-a fost niciodată frică pe stradă, dar, pentru prima oară, mi-a fost cu adevărat scârbă.


  34 Comentarii

  1. Valentin Palconi   •  

    Se intampla astfe de lucruri din cauza celor care ajung in politie pe pile. O persoana pasionata de meseria sa, o face see you respect si responsabilitate.

  2. Dan Pandrea   •  

    Din pacate legile nu sunt puse la punct ca in State ca sa poti face plangeri.

  3. Andreea Gabriela   •  

    La ce să te mai aştepţi de la unii ca ei ? Eu mă mir că au şi oprit la zebră ca să poţi traversa.. Mi s-a întâmplat şi mie ceva asemănător, dar nu la o trecere de pietoni, ci pe trotuar. Nu au fluierat, dar au claxonat şi se uitau foarte insistent…

  4. Pingback: Poliția rromână agresează sexual femei | arhi blog

  5. Petit   •  

    hahaha

    da… ce-i frumos si politiei ii place.

  6. Pingback: poliţia română agresează sexual femeile | BogDan

  7. Cristao   •  

    Si ne mai miram de ce tara asta colcaie de infractori…

  8. Alexandru Stefan Ghetaru   •  

    asa, si? au zis ceva si au plecat. no harm done.

    • Claudia   •     Author

      @Alexandru Ghetaru Ti se pare normal, nu-i asa? Probabil ca asa faci si tu cu fetele de pe strada sau ai primit cei 7 ani de acasa? Stii, acesta e un abuz si intra sub incidenta hartuirii sexuale, iar Politia Romana e un exponent al respectarii legilor, inclusiv al acesteia. Imi imaginez ca daca veneau sa-mi dea si o palma peste fund, ”no harm done” ca doar nu ramane urma, nu?

  9. Alice   •  

    Ei sunt agresivi numai cand deschid gura. Daca ai fost oprita sa zicem la volan, ti se cer actele pe un ton atat de agresiv de nu-ti vine sa crezi. Sunt inculti (ca habar nu au sa scrie procesul verbal, de altele…), agresivi din start (chiar daca tu nu scoti o vorba de scarba lor) si lista poate continua. Nu stiu daca toti, poate nu am gasit eu exceptia pana acum. Nu ma mir deci. Mai grav este ca nimeni nu face nimic, nici sefii lor, nici altcineva.

  10. ubercool   •  

    Iarta-i, probabil era intuneric, altfel te vedeau mai bine si numai strigau nimic…

    • Claudia   •     Author

      rzl_ktm – ah, ce bine, m-am linistit. O sa ii iert. Si pe tine.

  11. Florin   •  

    @Alexandru Stefan Ghetaru – ia sa ii faca asa mamei/sotiei/prietenei tale iar tu sa asisti la episod, sa vedem daca mai esti asa blazat.

  12. Tavi Ciobanu   •  

    Daca ai fi reusit sa-i iei numarul, eventual sa le tragi si-o filmare…

  13. Cafea cu taifas   •  

    Asta pe langa faptul ca nu isi fac treaba ca lumea. In unele locuri patruleaza doar ziua, seara sunt ocupati.

  14. Claudia   •     Author

    S-a intamplat extrem de repede, n-as fi avut cand sa pornesc camera. O sa imi activez simturile de medium ca sa prevad anumite evenimente si sa fiu pregatita cu camera :)) O sa am succes pe YouTube si in sala de judecata :p

  15. Ariel   •  

    Peste ce ai dat tu se numesc MILIȚIENI , chiar dacă sunt tineri. Acțiunea lor demonstrează că au avut profesori buni…

    Sincer, în locul tău aș depune la Inspectoratul Județean de Poliție un memoriu. În 30 de zile sunt obligați să-ți răspundă, chiar dacă o să se spele pe mâini…

  16. Vlad Petreanu   •  

    Ce porcarie… Trebuia sa le iei numarul. Chiar trebuia, si dup-aia sunai amici bloggeri si jurnalisti inainte sa faci reclamatia.

  17. Triocar   •  

    In orice institutie exista si cretini, asa ca nici politia noastra nu este scutita.

  18. Tiberiu Fanache   •  

    cum era bancul ala:)) Daca ai vedea o fata ca e violata si tipa dupa ajutor, ai ajuta-o? Numai daca nu se descurca ala care o violeaza:))

  19. Parsul Apoteotic   •  

    Macar erau straight! idiotii… Cate pot sa povestesc si eu despre politia romana…

  20. Mihaela Curea   •  

    După cât de multe ilegalități face poliția română, nimic nu mă mai miră. În schimb, dacă vreodată o să mă oprească poliția, o să le explic că nici poliția nu respectă nicio regulă de circulație, având în vedere că de cele mai multe ori ei întorc pe linie dublă continuă fără nicio jenă.

  21. Schiau Cornel   •  

    Nu este absolut necesar, nr. inmatriculare/nr. de serviciu al autovehicolului. Bine ar fi sa recapitulati: strada – ora cat mai precisa – sensul de mers – avea girofarurile active – autovehicol de interventie sau de la circulatie. O ancheta interna serioasa conduce see you siguranta la identificarea celor in cauza, oricum prin faptul ca se vor executa cateva proceduri standard, cei doi vor avea sonorul inchis, cel putin ptr. o perioada.

  22. vega   •  

    e bun de avut o camera video wireless atasata undeva pe geaca/caciula care merge non stop pe timp de excursii noaptea. si care transmite la cateva adrese live.
    in cazuri mai grave te poate scoate dintr-o belea si mai mare.
    data viitoare(speram ca nu va exista) vei fi mai cu spirit.
    si nici n-o sa mai ramai socata. chiar asa, de ce socata? nu stii leprele din pulitie?
    in US si Canada scrie pe masinile de politie ” To protect and to serve”,parca. pe alea din romania ce scrie? doar ‘politia’. ar mai trebui ceva. „It grows as it goes”- New Mexico
    http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_U.S._state_mottos

    in siguranta nu vei fi niciodata.mai ales in tari d-alde romania.
    era o ‘zicala’ :’fii atent, fii vigilent si cu ochii pe …client!’
    pana sa ajungi la plangeri, hartoage de completat si tot tamtam-ul care ar urma e bine sa-ti iei masuri de protectie, gen spray cu piper care-i legal si nu ar trebui sa lipseasca din inelul de care atarna cheile care se tin in buzunar nu in poseta, sau altfel, la indemana oricum.
    nu se stie niciodata. si o conditie fizica buna. de fugit cu 40 pe ora, de tras un sut in …ceafa agresorului, un pistol de plastic- o buna imitatie.desi ma indoiesc ca romanul s-ar speria de o arma de foc, ca n-a vazut in viata lui.

    daca depui plangere vei avea de treaba cu politia mult si bine.
    daca nu, nu vei avea treaba cu politia si-ti vezi de treaba ta in continuare, dar nu te ajuta nici asta in procesul de „in mortii ma-si”.

    succes in ambele cazuri!

  23. Costea   •  

    Ăştia sunt genul ăla de indivizi cu nevastă de 100 de kg acasa şi penis în erecţie de 11 cm.
    Pe unii dintre ei i-aş călca pe cap până când le-ar ieşi creierul pe astfalt.

  24. GCM   •  

    Daca sunt militieni nu inseamna ca nu pot fi giboni. Nu cred ca institutia aia ar trebui sa le faca educatia pe care ar fi trebuit sa le-o faca ma-sa cu mult timp in urma, insa cred ca institutia ar trebui sa-i ia la suturi pentru lipsa ei. Am inteles ca n-ai avut timp sa le iei numarul, dar nu pot sa inteleg atitudinea ce reiese din fraza asta: „Și apoi, unde să mă duc cu el și cu o eventuală plângere… la Poliție?!”
    Da, la Politie sa fi mers, la sefii lor. Tu, eu, vecinul tau si oricine mai constata chestii din astea. Poate ca nu i-ar fi luat nimeni de urechi, dar daca am lua atitudine de fiecare data poate s-ar satura de hartii si s-ar lua masuri.

    • Claudia   •     Author

      Avand in vedere ca reactiile unora, inclusiv ale femeilor, au fost: „parca ce ai patit, nu-i mare lucru, exagerezi” ma gandesc la faptul ca mergand cu o plangere la Politie, fara martori, fara dovezi, fara informatii, mi s-ar fi spus sa fac pasi pt ca s-ar fi protejat intre ei si nu mi-ar fi spus niciodata cine era in masina. Repet: am scris pe blog ca sa atrag atentia ca se intampla (nu sa atrag atentia asupra mea) si pe viitor, daca se repeta si altor fete, sa stie ce au de facut, nu ca mine.

  25. GCM   •  

    Si probabil chiar asa s-ar fi intamplat, te-ar fi trimis la plimbare. Eu spuneam ca tocmai asta trebuie sa se schimbe, atitudinea asta de a nu incerca, de a-i lasa sa prinda tupeu, de a comenta exact cum spui tu ca au facut unii, ca nu-i mare lucru. Daca era Gigel de la scularie poate ca-i dadeai cu poseta in cap, dar militianului nu ti-ai fi permis ca e… militian. Tocmai asta e problema, daca e gibon, sa se duca la scularie si sa fluiere dupa femei cat vrea muschiul lui, sau sa o faca in timpul liber.

  26. Pingback: E (și) vina noastră ! | Crossfire

  27. Ariel   •  

    Claudia, reclamație poți să faci oricând. Că nu va prea fi băgată în seamă din lipsă de asta e altceva, însă te asigur că dacă vrea șeful milițienilor poate să afle despre ce mașină era vorba și cine era în mașină.

    Poți să îți aduni gândurile, poate o descriere a personajului, alb/creol/țigănos/etc , tipul mașinii Logan normal, MCV, locația exactă, ora …

    În altă ordine de idei, îți spun sigur că astfel de reclamații/memorii adresate organelor sunt incomode, iar nesoluționarea lor duce la creșterea unui procent care e auditat semestrial/anual. Cineva oricum va avea de suferit.

    Pe partea cealaltă:
    – cine zice că nu ai avut martori care?!
    – vei pierde ceva timp, dar per ansamblu poți fi una din cărămizile care pot ajuta la transformarea mentalității țării.

    http://www.crossfire.ro/2013/01/e-si-vina-noastra/

  28. Tiberiu Fanache   •  

    Frate, esti mult prea sensibila ptr lumea asta:)) Jeezus:)) In loc sa iei si tu un compliment…Eu daca eram fata, ma simteam bine sa stiu ca am un ass which is tappable:))

Lasă un răspuns către Claudia Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *