Mai puțin despre cărți, mai mult despre OAMENI – Lecturi Urbane
Îmi amintesc de prima ediție de Lecturi Urbane la care am participat, pe 2 februarie. Aveam mari emoții, fiind prima oară când întâlneam oamenii din online în offline. Și m-am dus cu inima cât un purice, cu emoții și îndoieli. Însă când am ajuns pe peronul de la Unirii 1 și am văzut mulțimea de fețe luminate și senine, m-am relaxat instantaneu. Totul era așa firesc și natural, încât m-am simțit la locul potrivit. Aproape că nu-mi iertam că până de curând nu auzisem de acest proiect, deși citesc la metrou și în mijloacele de transport în comun de când am venit la București și mă bucuram de fiecare dată când regăseam în același compartiment alți cititori.
Ultima ediție de la metrou a fost exact cum s-a dorit a fi: mai mult despre oameni. Un proiect care deja a căpătat destulă amploare și având în spate o mică istorie, începe să se propage relaxat, prin noi, cei care am venit și cu alte ocazii. Ba mai mult, din încrederea cu care se desfășoară acum Lecturi Urbane, Adrian Ciubotaru a dat liber la împărțit de cărți. Și ce mult îmi doream pe ascuns…!
Prima carte pe care am dăruit-o se numea ”Mănâncă-mă!” și a plecat spre doamna care privea nedumerită în jur și trăgea cu privirea în cartea mea, încercând să citească ce scria pe semnul de carte. Când am întrebat-o cum i se pare metroul în seara asta, mi-a răspuns: ”Ca o sală de lectură, plină de tineri frumoși!” Obișnuia să citească, dar acum nu mai avea carte. S-a bucurat mult, ne-a lăudat pentru ce facem și a început să o răsfoiască pe loc.
Apetitul pentru a dărui și încrederea mi-au crescut cu fiecare carte pe care o împărțeam. Și primeam zâmbete și recunoștință în schimb. Oamenii vor să citească, se bucură de cărți, nu sunt neîncrezători sau sceptici. Cărțile nu declanșează astfel de reacții. Dimpotrivă, ne surâdeau, ne întindeau mâinile, cereau mai multe informații, ne felicitau. Și cel mai mult mă încânta că chiar și după ce ne îndepărtam, zâmbetul le rămânea intipărit pe fețe ca și cum am reușit să ștergem puțin din povara unei zile încărcate. Și tare mi-ar plăcea să știu că atunci când au ajuns acasă au povestit cuiva: ”Să vezi ce mi s-a întâmplat azi…” și să fi povestit de noi și nu de ziua grea pe care au avut-o.
Ca și cum nu eram destul de entuziasmată și plină de energie am stat si la Absintheria Sixtină, unde ne-am adunat la un pahar de povești la o masă preponderent moldovenească cu Adrian Ciubotaru, Anne-Marie, Toma Nicolau și Ligia Keșișian și mulți non-moldoveni dar minunați, cu care am depănat amintiri, am dezbătut prezentul și am făcut puțin brainstorming pentru viitor.
Totul însă a culminat cu o scenă din stația de RATB de la Universitate. Pe treptele Universității, chiar lângă micile anticariate mobile, își flutura paginile…o carte. Oblică, enigmatică și curioasă. Cele două fete care mergeau în fața mea au remarcat-o, iar una dintre ele, după o cercetare de la distanță, s-a apropiat timid și a ridicat-o: ”Ia uite, ce noroc! Chiar nu mai aveam ce să citesc! O iau eu pe asta!” Și s-au îndepărtat chicotind. În urma lor, eu. Rămasă cu gura căscată și cu un zâmbet până la urechi! 
Credit foto: Stelian Pavalache
Tweet
Bravo! O initiativa frumoasa, care merita toate aprecierile.
Scrii din ce in ce mai frumos….bravo !
@Loana: Asa este, te asteptam alaturi de noi la urmatoarele editii.
@Cezar: Multumesc
ce rau imi pare dupa cartea aia, ”Mănâncă-mă!”
Poate se intoarce inapoi la tine, cine stie 😉
Ultima editie pentru voi, a insemnat pentru mine prima…superba…pur si simplu fara cuvinte