Lecturi Urbane m-a făcut să-mi fie bine

Prima ediție de Lecturi Urbane la suprafață în București m-a prins într-o stare de sănătate nu prea bună. Totuși, m-am ambiționat să ajung acolo, să fiu aproape de acest proiect minunat. Mi-am propus să stau potolită, să nu împart cărți, ci doar să citesc o oră și să fug acasă să zac.

Însă, cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, odată ajunsă pe treptele de la TNB, cineva sau ceva mi-a ridicat durerile încetișor. Am fost mulți, am făcut să fie bine, am ridicat sprâncenele trecătorilor și am stârnit reacții din cele mai diverse: de la ”Ce-ați pățit mă?” la un turist spaniol care a apreciat ce se întâmpla la kilometrul 0, a fi ”Precioso!”

După cum îmi propusesem eu, nu trebuia să dau nicio carte. Dar magnetismul acestui gest, alăturat cu energia fantastică care se împrăștia între noi ca baloanele de săpun ale unei fete de lângă mine, m-a desprins de asfaltul calduț pe care citeam și m-a îndrumat către o fată ce zâmbea iscoditor. Dăruitul unei cărți la Lecturi Urbane nu este ceva la care poți rezista. Mort-copt, te atrage pentru că acea caldură minunată pe care o primești de la oameni este de neinlocuit.

Lecturi Urbane n-a fost un prilej de a ne face poze şi a socializa. Ce s-a petrecut pe treptele de la Universitate a avut succes. Ȋntrebam trecătorii dacă le place scena cu toţi tinerii care citesc şi dacă s-ar simţi ȋncurajaţi să facă la fel dacă ar avea timp. Ȋmi răspundeau zȃmbind că “DA!” mai ales pe vremea asta frumoasă, e păcat să stai ȋn casă şi dacă mai citesc şi alţii, te simţi confortabil să deschizi o carte fără să fii privit ȋntr-un mod aparte.” Deci, mentalităţile se pot schimba, dar e nevoie de mai mulţi, din ce ȋn ce mai mulţi…