mkt-10013360-4f36d3f43d08e_350x350c_sp77.jpg

Duminica de carte–De la Coroana Regală la Cercul Polar

Antologiile sunt, în general, niște cărți sensibile. E foarte dificil să aduni sub coperțile aceleiași cărți autori care să suscite același interes pentru fiecare dintre autorii incluși în conținut. Mai ales dacă aceștia nu sunt din aceleași epoci sau statut social.

Dan C. Mihăilescu a adunat în cartea sa – De la Coroana Regală la Cercul Polar, tipuri extrem de diferite, dar având în comun atribute ale puterii feminine: farmec, rezistență, sacrificiu, inteligență și nu în ultimul rând, calitatea care le unește fără nicio îndoială: dragostea de țară.

A pune însemnările Reginei Maria alături de mărturisirile dureroase ale Elisabetei Rizea e un act de curaj din partea editurii, dar unul care, alături de Principesa Martha Bibescu, Prințesa Maria Cantacuzino-Enescu și mărturiile Aniței Nandriș-Cudla, face posibilă o carte care surprinde esența femeii române.

E cartea perfectă pentru a fi dăruită unui străin. Are pasaje de istorie povestite prin ochii unor femei care au făcut-o, care au influențat-o sau care au documentat-o, într-un abandon în patriotism și mici șirleticuri feminine.

Așa cum vă așteptați, partea mea preferată a fost cea a Reginei Maria. Sunt fragmente din jurnalul ei, din perioada de după Primul Razboi Mondial, care surprind eforturile incredibile pe care le-a făcut pentru a înnlesni discuțiile diplomatice de dinaintea Conferinței de Pace de la Paris unde ne-a fost recunoscută Marea Unire. Am citit cu sufletul la gură și memoriile Marukăi Cantacuzino și reflecțiile filozofice ale Marthei Bibescu din schimbul de scrisori cu Marcel Proust. Poveștile Elisabetei Rizea din România și ale Aniței Nandriș-Cudla în Siberia sunt exprimate simplu, dureros și cutremurător. Alice Voinescu e mai puțin explicită cu perioada sa de detenție, dar opresiunea comunistă asupra intelectualilor doare la fel de mult un popor ca și pe sutele de oameni simpli.

V-o recomand din suflet, am văzut-o zilele trecute în mai multe exemplare la anticariatul de vis-à-vis de Spitalul Colțea. 9,99 lei, neprețuită.

”Parisului i-am spus la revedere cu tristețe, cu emoție, cu inima tulburată. M-am simțit excelent, am avut o mare experiență, deși a fost o viață stresantă la care nu poți să reziști mult timp. Să-mi iau zborul era singurul lucru posibil, să mă smulg din mijlocul unui asemenea succes, al unei asemenea adorații, admirații, adulații, dar, totuși, a meritat și a fost o mare realizare pentru ”Țara mea” (în românește în original). Acum mă întorc acolo, la inimile care mă așteaptă și la soarta oricare ar fi, căreia va trebui să-i fac față.”

Regina Maria

mkt-10013360-4f36d3f43d08e_350x350c_sp77


  2 Comentarii

  1. roberts   •  

    dap, as cumpara-o si eu dar nu stau in capitala:((

  2. Claudia   •     Author

    Cartea este sub editur Curtea Veche. Cred ca o poti comanda, pe site e 19,99 si vine in cateva zile. Daca nu, te rog sa-mi scrii, as vrea sa ti-o dau pe a mea :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *