Clubul Bărbaților, văzut de o femeie

Clubul Bărbaților de pe Mătăsari 17, înfințat de o femeie blondă. Un aparent clișeu și un paradox, la care au răspuns promt mulți oameni minunați, cărora nu știu dacă am prins ocazia să le mulțumesc că ne-au fost alături. 
Prima persoană care mi-a sărit în ajutor a fost Toma, care deși n-o recunoaște cum ar fi normal, și-a adus aportul în mod substanțial la înfințarea Clubului Bărbaților. Multe din lucururile ce s-au întamplat acolo i le datorez lui.
Ideea mi-a venit datorită lui Iulian, care mi-a propus să organizez ceva la casa magică de pe Mătăsari. Și cum prima mea viztă la Mătăsari a fost în timpul unui Răsfăț Party pentru fete, m-am gândit că ar fi frumos să fac și ceva pentru băieți. Că prea ne răsfățăm noi, femeile, mereu. Ba de voi, bărbații, ba de noi înșine. De altfel, Iulian nu a fost doar gazdă, ci ne-a ajutat enorm, atât concret cât și prin energia pozitivă extraordinară pe care o răsândește în tot ce face.
Așa a apărut Clubul Bărbaților, în care a crezut prima dată Chinezu, care s- oferit cu generozitate sa ne dea berile prin al său Sportlocal.ro și astfel și-a creat ocazia să vină prima data la casa Mătăsari. Nu cred că trebuie să vă mai spun ce om extraordinar este și ce soție încântătoare are, da? :)
 Prima ediție a fost dedicată fotbalului pentru că acest sport vă aduce pe voi cel mai des împreună și trezește pasiuni pe care merită să le cultivăm în Clubul Bărbaților. Cu siguranță surpriza serii a fost venirea lui Narcis Răducan, care ne-a adus o minge semnată de toți jucătorii de la Unirea Urziceni și ne-a vorbit despre cariera sa, despre experiențele Champion’s League și părerea lui despre campionat, ceva pronosticuri. Nu știu eu, treburi de băieți 😛
Apoi au vorbit băieții de la sportmeet.ro și Robert de la Fotbalamator.ro, despre fotbalul din online în offline, a urmat documentarul cu cele mai tari 50 de goluri din UCL (pe care, dacă doriți să-l revedeți, Laurențiu l-a găsit AICI) și Hoinaru ne-a dezvăluit niște detalii mai picante din activitatea echipei lui de suflet, Liverpool. În tot acest timp, berea și fussbal-ul au dat ocazii de socializare, ca într-un Club cu membri atât de selecți, cum ați fost voi.

Știu, sunt mult mai multe persoane cărora ar trebui să le mulțumesc pentru ce s-a întâmplat pe 5 mai. Dar n-o voi face, vă voi mulțumi prin următoarea ediție a Clubului Bărbaților, la care sper să veniți în număr cel puțin la fel de mare și să mă faceți iar să zâmbesc cu gura la urechi, vreo două zile (motivul pentru care n-am reușit să vă scriu decât acum).
Poze  aici de la ABogdan si aici de la Mihai Pintilie.
Ne-au onorat, scriind despre noi:

  2 Comentarii

  1. Anonymous   •  

    *infiIntat (2x I)

  2. Claudia Tocilă   •  

    Multumesc, am corectat :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *